Hai Moldova și Million Trees Moldova anunță un concurs național „Arta Pământului”


Concursul „Arta Pământului” este destinat Instituțiilor de învățământ, centrelor de creație și tineret din toată țara. Primii 50 de câștigători vor primi în dar câte 30 de puieți de copaci, care ulterior vor fi plantați pe teritoriul instituției. Locul I, II și III vor primi în dar 50 de puieți de copaci. Specii de copaci: Tei și Arțar.

Perioada desfășurării concursului: 20 octombrie – 10 noiembrie

Obiectiv: Concursul promovează aprecierea față de natură. Câștigătorii competiției vor primi în dar copaci care vor fi plantați pe teritoriul școlii. În așa fel vom contribui împreună la un mediu mai sănătos, mai curat și mai frumos!

Descriere concurs:

“Arta pământului”, cunoscută și sub numele de “land art” sau “artă ecologică” este o mișcare de artă care a apărut în anii ’60-’70. Ca o tendință, „arta pământului” a extins limitele artei, prin materialele utilizate și amplasarea lucrărilor. Ideea de bază este să folosiți materiale naturale pe care le găsiți în natură pentru a crea desene sau sculpturi temporare din pietre, crengi, frunze, vegetație și apa găsite la fața locului și presupune intervenții minime și temporare în peisaj.

Lucrările trebuie documentate prin fotografii și/sau filmulețe scurte. Prin această activitate ne propunem să aducem oamenii mai aproape de natură, dar și să contribuim la dezvoltarea unui puternic simț de apreciere pentru frumusețea naturii. Este important să folosiți doar materiale naturale și să nu aduceți daune naturii (de exemplu nu rupeți crengile copacilor vii, nu interveniți în peisaj, nu folosiți alte materiale decât cele care se găsesc în natură, etc).

Vedeți un filmuleț pe YouTube cu exemple de artă a pământului pe acest link: https://bit.ly/3jj9MNn

Cine poate participa?

Elevi și tineri din instituții de învățământ, centre de creație și tineret. Pentru crearea lucrării trebuie să participe cel puțin 3 persoane. Nu este limită maximă pentru participanți, acesta poate fi un proiect a unei clase întregi. Instituția de învățământ poate participa la concurs doar cu o singură lucrare.

Condiții de participare:

1. Creați un desen sau o sculptură, doar din materialele pe care le găsiți în natură (frunze, crengi, semințe, pietre, vegetație, etc). Atenție! este interzis să vătămați copaci, să aduceți orice daune naturii sau să lăsați deșeuri în natură. Arta Pământului este o metodă de artă temporară și trebuie să exprime aprecierea pentru frumusețea naturii. Nu se acceptă lucrări făcute pe hârtie, carton, sau lucrări unde ați folosit orice alt material decât cele care se găsesc în natură;

2. Documentați lucrarea prin fotografii. Fotografiile trebuie să fie clare, luminoase. Utilizați lumina naturală a soarelui, fără flash. Alegeți 3 fotografii, una din fotografii trebuie să fie cu autorii proiectului alături de creație (poate fi un selfie). De asemenea puteți să ne trimiteți un scurt video, durata maximă 1 min. Filmulețul poate fi făcut în stil tik-tok, cu etapele de realizare a lucrării.

3. Pentru înregistrare și participare în concurs, trebuie să expediați pe adresa de e-mail info.haimoldova@gmail.com următoarele:

Titlu e-mail: Concurs Arta Pământului

Textul trebuie să conțină următoarele:

  • Denumirea Instituției de învățământ:
  • Localitate, raion:
  • Nume/Prenume persoana de contact:
  • Telefon de contact:
  • Numele și vârsta celor care au elaborat lucrarea:
  • 3 Fotografii atașate (opțional filmuleț, durata maximă 1 min);
  • (Opțional) O scurtă descriere a lucrării (materiale folosite, care sunt impresiile dvs. după realizarea lucrării).

Atenție: Este obligatoriu să expediați toate datele solicitate și fotografiile într-un singur e-mail. Dacă e-mailul este incomplet și nu conține toate informațiile solicitate, nu veți fi înregistrați în concurs. Toate lucrările expediate după data de 10 noiembrie, nu vor fi înregistrate în concurs.

De asemenea, atunci când publicați lucrările voastre pe rețelele de socializare Facebook și Instagram, dați like și tag la pagina de Facebook Hai Moldova și Million Trees Moldova și/sau Instagram haimoldova și million.trees.moldova cu mențiunea: Concurs Arta Pământului. Folosiți hashtag #artapamantului #haimoldova #milliontreesmoldova. Noi vom distribui lucrările voastre pa paginile noastre.

Etape concurs:

  • 20 octombrie – 10 noiembrie – Recepționarea lucrărilor și înregistrarea participanților în concurs;
  • 10 noiembrie – 15 noiembrie – Evaluarea lucrărilor împreună cu juriul concursului și desemnarea câștigătorilor;
  • 15 noiembrie – 20 noiembrie – anunțarea câștigătorilor, publicarea fotografiilor pe rețelele de socializare și distribuirea puieților de copaci câștigătorilor.

Concursul este organizat de către Asociația Obștească Hai Moldova și Million Trees Moldova, ca parte a campaniei de împădurire din Toamna 2021.

Pentru detalii sau întrebări, scrieți: info.haimoldova@gmail.com.

Sursa: haimoldova.md

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cum acționează persuasiunea asupra subconştientului nostru?
Next Job pentru tineri // Rețeaua Națională LEADER angajează manager de granturi
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply