EU4Culture: granturi de mobilitate pentru artiștii și profesioniștii din domeniul cultural


Proiectul EU4Culture, finanțat de UE, a lansat cel de-al patrulea apel pentru granturi de mobilitate, adresate artiștilor și profesioniștilor din domeniul cultural care locuiesc în afara capitalelor din Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan  și Georgia.

Concursul își propune să promoveze dialogul intercultural și schimbul de cunoștințe între profesioniștii din domeniul cultural. Acesta va sprijini o gamă largă de activități, inclusiv stagii, vizite de studiu, conferințe, dezvoltare profesională și alte inițiative desfășurate într-o altă țară.

Artiștii și profesioniștii din domeniul cultural cu vârsta de la 18 ani, din toate sectoarele culturale și creative, care își au sediul în orașe care nu sunt capitale sau în zone rurale din aceste țări, sunt eligibili pentru a aplica.

Apelul oferă patru tipuri de mobilități:

  • Mobilități pe termen scurt (5-10 zile calendaristice) – până la 1.500 de euro
  • Mobilități pe termen mediu (până la 5 săptămâni) – până la 3.500 de euro
  • Mobilități pe termen lung (până la 12 săptămâni) – până la 5.000 de euro
  • Mobilități virtuale (participare online) – până la 1.000 de euro

Proiectele de mobilitate selectate pot fi implementate între 15 noiembrie 2023 și 31 august 2024 în statele membre ale UE, în țările partenere ale UE și în alte țări europene.

Pentru a aplica la granturile de mobilitate EU4Culture, candidații trebuie să prezinte un plan de acțiune și un buget pentru mobilitatea internațională propusă prin intermediul Portalului de Aplicații Goethe (GAP).

Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 25 septembrie 2023, ora limită – 18:00 (CET).

EU4Culture este un proiect de patru ani finanțat de Uniunea Europeană pentru a sprijini sectorul cultural și creativ, cu un accent special pe orașele și localitățile care nu sunt capitale din țările Parteneriatului Estic. Proiectul este implementat de Goethe-Institut (lider), Centrele Cehe, Institutul Cultural Danez și Institutul Francez de Georgie. De la înființarea sa, EU4Culture a lansat trei cereri de granturi de mobilitate, sprijinind proiectele de mobilitate a 274 de persoane.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ziua Ușilor Deschise la Ministerul Finanțelor
Next Successful Negotiation course for public servants, entrepreneurs and educators
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply