Образования
Program de masterat în China pentru studenții de la jurnalism
Global Business Journalism (GBJ) de la Universitatea Tsinghua din Beijing este un program de masterat de elită, cu studenți de la facultatea de jurnalism remarcabili din China, dar și din întreaga lume. Programul GBJ, un parteneriat dintre Centrul Internațional pentru Jurnaliști, Universitatea Tsinghua și Bloomberg News a fost desemnat ca unul dintre cele mai prestigioase programe de jurnalism …
Centrul Republican al Voluntarilor a găzduit un eveniment grandios „Voluntarul anului” ediția 2020
Pe 6 decembrie, Centrul Republican al Voluntarilor a găzduit cel mai important eveniment al anului 2020 – Ceremonia anuală „Voluntarul anului”. Acest an a fost destul de dificil pentru întreaga lume, dar voluntarii care au urcat pe scena Centrului Comunitar Evreiesc „KEDEM” s-au promovat în cel mai bun mod posibil. În ciuda circumstanțelor, au contribuit …
Află cum poți obține o diplomă acreditată în SUA și Austria la această sesiune de informare
Obține o diplomă în SUA cu comunitatea globală CEU din Viena! Organizația este formată din studenți și profesori din peste 100 de țări, care lucrează împreună pentru a sprijini societăți deschise și democratice care respectă drepturile omului și statul de drept. Programele de licență în limba engleză, acreditate în SUA și Austria, cultivă gânditori critici, …
Instruiri gratuite pentru tinerii din șase țări interesați să combine arta și activismul
Participă la o serie de instruiri gratuite din despre activismul artistic ca o practică de solidaritate cu artiști și speakeri din șase țări. Tema centrală abordată: cum creăm proiecte dedicate solidarității în contextul rezolvării provocărilor sociale și de mediu moderne. Seria de webinare va avea loc în perioada decembrie 2020 – februarie 2021. Sunt așteptați participanți …
Câștigă o bursă și fii parte parte a Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „JOC”
Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC” anunţă casting pentru stagii în cadrul trupei de balet. Durata studiilor este de 18 luni. Stagierilor li se va oferi o bursă. Stagierii vor beneficia de o pregătire profesională a dansatorilor, cu angajarea ulterioară în trupa baletului. Care sunt condițiile pentru casting? Fete și băieți din mun. ChișinăuVârsta …
Diamond Challenge Moldova revine cu o nouă provocare: se dă start celei de-a VIII-a ediții
Diamond Challenge Moldova este o competiție internațională de antreprenoriat, destinată liceenilor din clasele a 9 – 12-a (licee, colegii, școli profesionale) cu spirit competitiv, care au o idee de afacere și își doresc implementarea acesteia. Acest proiect își propune să întrunească mai multe echipe de pe teritoriul întregii țări, a cîte 2 – 4 membri, …
Finanțare de programe ce țin de cooperarea bilaterală SUA și Moldova
Secția Afaceri Publice de la Ambasada SUA Chișinău (PAS) este încântată să anunțe un concurs deschis de finanțare pentru proiecte ce țin de susținerea inițiativelor sociale, liberatea presei, educație media, incluziune socială și alte priorități. PAS invită propuneri pentru proiecte care consolidează legăturile dintre Statele Unite și Moldova, prin programe academice, culturale și de schimb …
ASEM invită tinerii să participe la Conferința Științifică Studențească
Comitetul organizatoric din cadrul Departamentului „Drept”, al Academiei de Studii Economice din Moldova vă invită la Conferința Științifică Studențească. Departamentul vă invită cu plăcere pentru a participa la Conferința Științifică Studențească dedicată Zilei Internaționale a Drepturilor Omului cu genericul „Drepturile Omului în contextul provocărilor contemporane”, care va avea loc joi, 10 decembrie 2020, ora 13.00. …
MentorMe Lab te invită la o sesiune de informare despre Personal Branding
Ești elev/ă sau student/ă? Vrei să afli mai multe despre personal branding? Participă la această sesiune de informare și înscrie-te la un curs gratuit! MentorMe Lab te invită la o nouă sesiune informativă să descoperi ce este un brand și care sunt pilonii de bază a acestuia. Alături de mentorul evenimentului, Nadya Tatarciuc Birca, vei …
Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret 2020. Participă și tu!
Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării organizează Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret 2020 care va avea loc în perioada 11-13 Decembrie 2020. Subiectele de discuții: Promovarea spiritului civic și a educației civice.Prezentarea și consultarea Studiului privind Programul START pentru TINERI și dezvoltarea mecanismelor de suport pentru tinerii …
