Dezvoltarea competențelor profesionale ale agenților outreach


Dezvoltarea competențelor profesionale ale agenților outreach, pentru sprijinirea integrării socio-economice a femeilor supraviețuitoare violenței în familie.

În cadrul proiectului „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”, implementat de Asociația Obștească pentru Copii și Tineret „Făclia”, 33 de persoane participă la un curs de formare și dezvoltare a competențelor (echipei outreach) care acumulează cunoștințe și abilități de lucru cu femeile supraviețuitoare ale violenței în familie, punând în aplicare metodologia de intervenție pentru sprijinirea integrării socio-economice. La sesiuni participă agentele outreach din Ungheni și Cahul, 15 Lidere localeși 12 asistenți sociali din cele 12 localități țintă. 

Sesiunile educaționale se desfășoară online, în perioada 18 decembrie – 29 decembrie, iar la final, participantele vor beneficia de certificate care atestă abilitățile dobândite. 

Nicoleta Enachi, agent outreach Ungheni:

„În urma cursului de formare „Coordonator Outreach” am consolidat capacitățile în ceea ce privește recrutarea femeilor victime -supraviețuitoare ale violenței în familie. Totodată, cu ajutorul instrumentelor de lucru aplicate am putut defini împreună individualitatea situației beneficiarei. Este necesar să avem o abordare individualizată a fiecărei beneficiare și asistarea bazată pe trecerea de la problemă spre soluție”. 

Viorica Gîsca, agent Outreach Cahul:

„În cadrul programului de formare, participantele au posibilitatea să învețe cum să identifice supraviețuitoarele violenței în familie, să distingă grupurile-țintă pentru a-și desfășura activitatea, să se familiarizeze cu mecanismul și rețeaua serviciilor de asistență și suport pentru femei și să cunoască etapele de promovare a integrării socio-economice a femeilor”.

Programul însumează 100 de ore de formare. Datorită instruirii, echipa outreach va putea să identifice femeile victimele  violenței în familie.

Prin urmare, agentul outreach a învățat să identifice femeia izolată, neajutorată, pasivă privind situația ei, incapabilă de a lua decizii și de a cere ajutor, incapabilă de a-și schimba viața de sine stătător, are ceartă în familie pentru neajunsuri, nu i se oferă resurse financiare și este limitată de bărbat „să nu cheltuie”, încă nu conștientizează că este constrânsă din partea soțului, nu recunoaște, este invizibilă, retrasă, limitată în posibilități de a ieși de la „cratiță”, femeia „sub papuc”, limitată în drepturi (economic, constrânsă și urmărită).

Este nevoie de o abordare centrată pe traumă atunci când se ia în considerare abilitarea femeilor pentru ocupare, de aceea, abilitarea economică a FsvF trebuie să meargă în paralel cu vindecarea psiho-emoțională.

De asemenea, agenții outreach vor putea să elaboreze carnetul cu oportunități pentru fiecare beneficiară în parte. Ele  vor fi asistate și sprijinite în direcția asumării deciziilor ce țin de propria viață.

Proiectul „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă” este dezvoltat în 12 localități din țară: municipiul Ungheni și următoarele sate din raionul Ungheni: Pîrlița, Manoilești, Măcărești, Rădenii Vechi și Zagarancea; municipiul Cahul și următoarele sate din raionul Cahul: Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni și Zârnești. Pe toată durata desfășurării, inițiativa își propune să dezvolte un model de incluziune socio-economică a femeilor testat și pilotat, pentru a oferi posibilitatea supraviețuitoarelor violenței în familie să aleagă Angajare, Autoangajare sau Antreprenoriat.

La final, inițiativa își propune  să atingă indicatorul 80 de femei supraviețuitoare ale violenței în familie identificate, susținute și împuternicite pentru participarea în societate și economie dar și să îmbunătățească percepția cetățenilor despre fenomenul violenței în familie și a celei bazate pe gen, egalitatea de gen și drepturile femeilor.

Proiectului „Abilitare femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă” se desfășoară în baza Acordului de Colaborare cu UN Women, în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cinci sute de tone de compost, obținute la finalul unui program pilot în agricultura ecologică
Next Gala Olimpicilor 2021: Premii pentru cei mai buni elevi și profesori
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply