Vă invităm să cunoașteți istoria Mihaelei Negru, tânăra care a îndrăgit această activitate.
Mihaela a descoperit voluntariatul în cadrul unei școli de vară, iar de atunci, acesta a început să o pasioneze. ,,Poveștile altor voluntari m-au inspirat să încerc și eu să aduc o schimbare pozitivă în jurul meu. Astfel, am început să explorez diferite oportunități de voluntariat și să îmi găsesc propria cale de a contribui. De atunci, voluntariatul a devenit o parte a vieții mele, aducându-mi nu doar satisfacție personală, ci și conexiuni și oportunități de dezvoltare continuă’’, spune tânăra.
Mihaela mai spune că voluntariatul a adus mai multe schimbări în viața ei, iar impactul acestuia a fost simțit asupra abilităților pe care le posedă. ,,Am învățat să comunic mai eficient, să lucrez în echipă și să îmi gestionez timpul mai bine. Voluntariatul nu doar că mi-a schimbat perspectiva asupra lumii, ci m-a ajutat să devin o versiune mai bună a mea’’, povestește Mihaela.
Descpre experiența trăită în cadrul școlii Like Stat, Mihaela, spune că “a reprezentat pentru mine o oportunitate aparte, fiind un proiect ce nu s-a mai întâlnit în Republica Moldova. Aceasta a avut drept obiectiv crearea unui stat cu ajutorul adolescenților. Fiecare a avut funcții diverse, de la deputat, secretari de stat, până la agenți imobiliari. Fiind presa liberă în cadrul acestui proiect, am avut responsabilitatea de a furniza informații exacte și relevante, de a investiga subiecte diverse și de a le prezenta într-un mod accesibil și interesant. Această experiență m-a influențat în mod profund, în sensul că m-a făcut să înțeleg mai bine importanța jurnalismului de calitate și a responsabilității pe care o implică acesta. Am învățat să analizez subiectele din multiple perspective, să verific sursele și să prezint informațiile într-un mod obiectiv și echilibrat. Am înțeles și puterea presei libere, cât și celei corupte. Presa liberă are libertatea de a investiga și de a raporta subiectele fără intervenții externe sau influențe politice sau comerciale, iar sursele sunt verificate și informațiile sunt prezentate în mod clar, astfel încât cititorii să poată înțelege contextul și să-și formeze propriile opinii. În schimb, presa coruptă este supusă presiunilor din partea unor interese politice sau comerciale și pot fi obligați să raporteze într-un anumit mod sau să omită anumite subiecte.”
Pentru tinerii care doresc să practice voluntariatul, Mihaela le recomandă să înceapă prin a identifica organizații care îi pasionează și care îi inspiră, deoarece este important să fii sincer în privința intereselor și valorilor tale și să cauți oportunități care să se potrivească cu acestea.
No Comment