Curiozități uimitoare despre muzică – cum ne influențează muzica viața?


Muzica e o parte importantă a vieții noastre. Indiferent de tipul de muzică pe care îl preferăm, aceasta ne influențează în diferite moduri, în majoritate cazurilor fără să realizăm acest lucru. Echipa Youth vă dezvăluie efectele nebănuite ce le are muzica asupra ascultătorului, sperând că le veți folosi în folosul vostru.

Muzica atenuează durerea 

Muzica este un aliat de nădejde în timpul activităţii fizice, în special în cadrul unor antrenamente ce presupun ritmul (de exemplu alergatul sau canotajul), pentru că poate prelua o parte a sarcinii de mișcare. Astfel, muzica ne ajută să ţinem ritmul prin semnalul extern de sincronizare transmis. De asemenea, ascultarea muzicii în timpul antrenamentului distrage atenţia de la durere și oboseală și ajută la creșterea rezistenţei și a stării de spirit. 

Happy tiny people listening spiritual music Free Vector

Crește productivitatea

Cei care ascultă muzică în timp ce prestează activităţi repetitive sau plictisitoare au de câștigat. Pentru eficienţă maximă, este recomandat ca melodiile să nu aibă versuri cântate, iar dacă acestea există, cuvintele să fie „cunoscute sau plictisitoare”. De asemenea, muzica ce transmite optimism și ascultarea ei mai degrabă în reprize decât constant pot aduce un plus de performanţă în rezolvarea unei atribuţii mai puţin interesante, pentru că astfel „muzica poate face sarcina să pară mai puţin plictisitoare și de asemenea poate spori gradul de entuziasm și alertă”.

Muzica oferă motivație

Aleasă cu grijă, muzica îi poate da ascultătorului un plus de putere și încredere. Sportivii profesioniști ascultă muzică motivantă înainte de a intra pe teren, pentru a avea o stare de spirit puternică. O melodie cu un ritm mai alert și vesel îți poate binedispune toată ziua; indiferent de dificultățile peste care vei da.

Headphones with music notes and hats on pink Premium Photo

Muzica este un bun tratament în momentele de nefericire

Cel mai adesea, ascultarea unor piese triste, melancolice declanșează o stare de nostalgie. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care sunt atât de interesante și plăcute. Muzica tristă oferă o consolare ascultătorului și contribuie pozitiv la starea sa de bine. Oamenii apelează la muzică tristă pentru alinare, pentru a face faţă sentimentelor negative, dar și pentru plăcere. Acest tip de muzică are potenţialul de a regla stările și emoţiile negative; precum și de a oferi consolare.

Potrivit unui studiu, muzica tristă aduce 4 mari beneficii: posibilitatea ascultătorului de a da frâu liber imaginaţiei, pe acordurile melodiei; temperarea emoţiilor, empatizarea cu experienţa evocată de interpretul melodiei și trăirea pe moment a unor emoţii negative transmise de melodie; fără a suferi consecinţele lor în viaţa reală. 

Headphone concept illustration Free Vector

Alte curiozități:

  • Piesa „Jingle Bells” a fost iniţial compusă pentru… Ziua Recunoştinţei.
  • Versurile originale pentru melodia „Happy Birthday To You” au fost, de fapt, „Good Morning To You”.
  • Nu ne place varianta originală a unei melodii pentru că e mai bună, ci pentru că pe aceasta am auzit-o prima.
  • Cântecul nostru preferat este favoritul nostru, pentru că, în minte îl asociem cu un eveniment fericit pe care l-am trăit.
  • Ritmul bătăilor inimii se chimbă și imită muzica pe care o ascultăm.
  • Plantele reacționează la muzică. Sub influența muzicii, acestea înfloresc și se dezvoltă mult mai armonios.
  • Tipul de muzică pe care îl ascultăm ne afectează modul în care percepem lumea.
  • Einstein a fost un violonist desăvârșit. Dacă nu se afunda în lumea științei, devenea muzician: „Îmi trăiesc visele în muzică. Îmi văd viața în termeni de muzică.” afirmă acesta.
  • Experţii în neuroştiinţe au demonstrat că lucrările lui Mozart sau ale compozitorilor de muzică barocă: Bach, Haendel, Telemann sau Vivaldi influenţează în mod pozitiv procesele psihice precum atenţia, memoria sau capacitatea de învăţare.

Echipa Youth speră că acest articol v-a inspirat să ascultați mai des muzică. Pentru mai multe articole la această temă, urmăriți-ne paginile de Facebook, Telegram și Instagram.

Reporter Youth.md: Afina Ivanov

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // AOPD angajează consultant/ă pentru desfășurarea focus grupurilor
Next Oportunități pentru tineri: Creează primul tău documentar participând la proiectul „Film Together”
Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =