De câte ori ți s-a întâmplat să regreți ceva spus la nervi? Simți că ți se poate schimba starea instant, în funcție de ce ți se întâmplă pe moment? Lași frica să ia decizii în locul tău? Dacă răspunsul tău la una dintre întrebările date e afirmativ, atunci ai nevoie să înveți cum să-ți controlezi emoțiile.
Ceea ce simțim poate fi puternic, chiar copleșitor. Obținerea controlului asupra emoțiilor ne ajută să devenim mai puternici. Din fericire, oricine poate deveni mai bun în reglarea lor, pentru că, la fel ca oricare altă abilitate, gestionarea emoțiilor necesită doar practică.
Identifică originea emoțiilor tale
Când suntem capabil să recunoaștem cauza principală a motivului pentru care ne simțim într-un anumit fel și să o abordăm într-un mod calm – emoțiile pot fi de fapt instrumente incredibil de utile.
Dacă ne blocăm tristețea, frica , furia, ele nu dispar, ci așteaptă înăuntru și se deteriorează. Apoi, vor apărea, de multe ori la un moment nepotrivit, într-un mod nereglementat, care poate fi complet scăpat de sub control. Aceste incidente, atunci când sunt repetate în timp, devin „norma emoțională” chiar și atunci când sunt negative sau extrem de distructive. Din acest motiv, cunoscând sursa lor, le putem controla direct de la rădăcină.
Acceptă-ți emoțiile
Dacă încerci să îți îmbunătățești gestionarea emoțiilor, ai putea încerca să îți minimalizezi sentimentele ,,extreme”. Când hiperventilezi după ce ai primit vești bune sau te prăbușești pe podea, țipând și plângând când nu-ți găsești cheile, ar putea părea util să-ți spui „Doar calmează-te” sau „Nu-i mare lucru, așa că nu te speria”. Totuși, să repeți asta nu te ajută, pentru că e UN MARE lucru pentru tine. Acceptarea emoțiilor pe măsură ce apar te ajută să fii mai confortabil cu ele. Creșterea confortului în jurul emoțiilor intense îți permite să le simți pe deplin, fără a reacționa în moduri extreme și inutile. În loc să încerci să-ți acoperi emoțiile, mai bine spui ,,Sunt supărat, pentru că tot îmi pierd cheile, ceea ce mă face să întârzii. Ar trebui să pun un suport pe raftul de lângă uşă, ca să-mi amintesc să le las în acelaşi loc.”
Ține distanța
A lua o anumită distanță de la sentimentele intense te poate ajuta să te asiguri că reacționezi la ele în moduri rezonabile. Această distanță poate fi fizică, precum părăsirea unei situații supărătoare, dar poți crea și o anumită distanță mentală.
Deși nu dorești să blochezi sau să eviți în întregime sentimentele, nu este dăunător să îți distragi atenția până când nu te afli într-un loc mai bun pentru a le face față. Doar asigură-te că te întorci la ele. Distragerile sănătoase sunt doar temporare, dacă apelezi la ele de prea multe ori, nu faci decât să eviți confruntarea directă cu emoțiile și să nu-ți soluționezi problemele, ci doar să le ascunzi.
Încearcă:
- Să faci o plimbare;
- Să urmărești un videoclip amuzant;
- Să vorbești cu o persoană dragă;
- Să petreci câteva minute cu animalul tău de companie;
- Să mănânci desertul tău preferat.
,,Nu vreau să fiu la mila emoțiilor mele. Vreau să le folosesc, să mă bucur de ele și să le domin”
– Oscar Wilde.
Așadar, nu lăsa emoția temporară să te stăpânească, ci controleaz-o tu!
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporteră Youth.md: Albu Dumitrița
No Comment