Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova a fost şi a rămas instituţia naţională de elită în ceea ce priveşte pregătirea cadrelor juridice de înaltă calificare şi dezvoltarea ştiinţelor juridice, o torţă mereu aprinsă de cultură juridică, de unde pornesc idei reformatoare vizând edificarea statului de drept şi a unei societăţi democratice, care …
Asociația Obștească EcoContact angajează un jurist full-time, pe o perioadă determinată de timp (3 luni), cu posibilitatea prelungirii colaborării. Câteva dintre responsabilitățile generale ale postului: Asistența în formularea și modificarea documentelor juridice / proiecte de legi, regulamente și documente de politici privind problemele de mediu și de dezvoltare durabilă; Contribuția la elaborarea și modificarea politicilor …
Centrul de e-guvernare caută consultanți administrativi individuali pentru Proiectul de modernizare a serviciilor guvernamentale. Proiectul prevede implementarea măsurilor de reformare a administrației publice din Moldova și apropierea acesteia de standardele UE, prevăzute în planul de acțiune pentru punerea în aplicare a Acordului de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Sunt planificate intervenții pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, reforma …
Fundația de Binefacere „Caritas Moldova” caută o persoană penru funcția temporară de jurist/asistent al directorului. Responsabilități: Coordonează apelurile telefonice (primirea și transferarea apelurilor), primește și expediază faxuri legate de activitatea administrativă curentă, oferă la solicitare informații despre misiunea și activitățile ”Caritas Moldova”; Ține evidența registrului de corespondență (intrări/ieșiri), întreține corespondența cu toți partenerii Caritas Moldova …
Angajarea se efectuează în cadrul Programului Drepturile Omului al Asociației. În cadrul Programului sunt implementate proiecte și activități scopul general al cărora este promovarea și apărarea drepturilor omului în Republica Moldova. Scopul postului: Avocatul/Avocata va presta servicii de asistență juridică calificată pe cauzele gestionate de Asociația Promo-LEX. Domeniul de expertiză: violență în bază de gen, …
Angajarea se efectuează în cadrul Programului Drepturile Omului al Asociației. În cadrul Programului sunt implementate proiecte și activități scopul general al cărora este promovarea și apărarea drepturilor omului în Republica Moldova. Avocatul/Avocata va presta servicii de asistență juridică calificată pe cauzele gestionate de Asociația Promo-LEX. Domeniul de expertiză: violență în bază de gen, tortură și …
Cine organizează? Consiliile Americane pentru Învăţămînt Internaţional din Moldova Ce? Concursul pentru selecția finaliștilor programului “Professional Fellows” Când? aplicarea până pe 13 noiembrie 2017 Condiții? Vârsta între 25 – 35 ani; Cunoașterea limbii engleze la nivel intermediar; Posedarea competențelor în materia legislației Republicii Moldova. Detalii: Programul oferă finaliștilor un stagiu de 5-6 săptămâni într-o instituție de drept …
Orașul: Chișinău Denumirea poziţiei/postului: director de proiect (gradul B5) Organizația (angajatorul): Oficiul Directoratului General al Biroului de Programe al Consiliului Europei la Chișinău Tip: full-time Deadline: 06 noiembrie 2017 Descriere: Programul Comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei “Controlul corupției prin aplicarea legii și prevenire” (CLEP) a început la 1 iunie 2017 și se …
Cine organizează? Asociația INK și CRPE-R.Moldova Ce? Sesiuni de training Unde? Republica Moldova şi România Când? ianuarie-iunie 2018 Deadline: 5 noiembrie 2017 Descriere: Apelul la candidaturi pentru programul LEAD 2018 este acum deschis. Vor fi selectați cei mai buni 20 de tineri juriști, care demonstrează potențial de lideri și dorință de a fi factori de schimbare în …
Cine organizează? Centrul Național de Instruire în Insolvență “Moldinsolv” Ce? Seminar ”Nulitatea actului juridic civil” Când? 26 octombrie, între orele 09:00 – 16:20 Unde? Centrul Național de Instruire în Insolvență “Moldinsolv” Descriere: Centrul Național de Instruire în Insolvență “Moldinsolv” te invită la seminarul ”Nulitatea actului juridic civil” Seminarul este destinat pentru administratori autorizați, avocați, juriști sau …