Schimbările mereu sperie, dar trebuie să înțelegem că fără ele, viața ar fi monotonă, iar noi nu am avea cum să ne dezvoltăm, sau spre ce să ne îndreptăm, astfel ea nici nu ar avea un sens. Trecerea la universitate – o noua etapă a educației și înlocuirea copilăriei cu viața de adult este una …

primii cleinti

E posibil să fii un bun designer și să nu ai clienți, iar asta nu depinde de valoarea talentului. Pe data de 3 August participă la o discuție cu Alexandrin Buraga despre cum aplici strategii de comunicare și promovare care funcționează și aduc rezultat. Alexandrin Buraga, fondatorul biroului de design interior și proiectare AB+Partners, al …

scrisoare de intenție

Scrisoarea de intenție, sau scrisoarea de motivație, este actul care însoțește CV-ul oricărui candidat respectabil, și la fel cum sugerează și titlul, aceasta introduce motivele pentru care candidatul este potrivit pentru poziția respectivă. Pentru a avea o scrisoare de intenție cât mai bună, evită aceste greșeli comune în redactarea textului: Scrisoare prea scurtă Deși scrisoarea …

erasmus tineri artico

Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO selectează tineri pentru a participa la proiectul „Let’s talk about Sex”din cadrul programului Erasmus+, ce se va desfășura în Bosnia și Herțegovina. Scopul proiectului este de a crea o atmosferă posibilă pentru o educație sexuală care duce la un comportament mai responsabil, la o viață mai sănătoasă și …

tineri de la egal la egal

Peste 60 de tineri educatori de la egal la egal din 12 școli profesionale, colegii și centre de excelență din țară și-au consolidat cunoștințele și au deprins tehnici noi de lucru cu semenii în cadrul primei școli de vară destinate Rețelei Educatorilor de la Egal la Egal din învățământul profesional tehnic. Comportamente de risc, deprinderi …

Parfumul are o vechime de mii de ani, cu dovezi ale primelor parfumuri datând din Egiptul antic, Mesopotamia și Cipru. Cuvântul englezesc „parfum” provine din latinescul „per fume” care înseamnă „prin fum”. Istoria parfumului datează încă din antichitate. Originea este atribuită în mod obișnuit vechilor egipteni. Ei au folosit mirosuri pentru a celebra rugăciunile și …

instruiri voluntari youth

Tinerii voluntari Youth.md au avut parte de un nou training moderat de Ana Carp, specialist pentru social media și Rodica Ciobanu Gaidamut, redactor a platformei. Voluntarii au avut ocazia să cunoască mai multe despre importanța unei campanii de comunicare, modalitatea de planificare și implementare. Un alt subiect discutat în cadrul instruirii a fost creșterea audienței …

Vino la Festivalul Moldo Crescendo, ediția 6

Pe data de 4 August, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei, la 20:00, vino la Festivalul Moldo Crescendo, ed. 6 – offline! Program: Igor Stravinsky: „Istoria unui soldat” pentru clarinet, vioară și pianGeorge Enescu: Sonata pentru vioară și pian nr. 3 (în caracter popular românesc)George Enescu: Aubade pentru trio de corziLuigi Boccherini: Cvintetul …

Studiile arată că persoanele care studiază limbi străine își pot îmbunătăți abilitățile de înțelegere, pronunție și gramatică prin vizionarea serialelor cu subtitluri. Cursanții de limbi străine care urmăresc frecvent programe TV în limbi străine în afara școlii tind să fie mai buni la citire, ascultare și vocabular. Urmărește articolul de mai jos pentru a face …

anticorupție

Lichidarea corupției este primul și unul dintre cei mai importanți pași spre o societate prosperă. Însă lupta anticorupție despre care auzim practic zilnic la știri nu este doar „lupta lor”, a guvernanților, a funcționarilor, a oamenilor legii, este în aceeași măsură și „lupta noastră”, iar de acțiunile fiecăruia dintre noi va depinde dacă ieșim din …