Vrei să înveți despre storytelling de la editorii și reporterii DoR (Decât o Revistă) din România? Înscrie-te acum la programul de instruire și câștigă-ți unul din cele 10 locuri puse la bătaie. Platforma „Oameni și Kilometri” oferă șansa celor pasionați de povești să participe la un program de instruire despre storytelling, urmat de acordarea unei burse …

În perioada 14-15 septembrie, Complexul Etno-cultural Vatra, va reuni artiști renumiți din România și Moldova. Festivalul Cultural al Românilor va transforma platoul într-un spectacol cultural plin de obiceiuri și tradiții care poartă însemne valorice moștenite din moși-strămoși prin care consolidează naţiunea şi contribuie la identificarea noastră. În acest sens, este important să conștientizăm că avem …

VotART. Atelier de creație în domeniul electoral este un eveniment organizat de Comisia Electorală Centrală și PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și Ambasada Olandei prin Programul Matra. …

Vinăria Et Cetera te invită la festivitatea anuală a strângerii recoltei! Pregătește-te de o zi petrecută în podgorii, experimentând o aventură de neuitat. Harvest 2019 este organizat pe data de 14 septembrie, iar programul începe la ora 12:00, incluzând: Coffee break + întâmpinarea oaspeților Instruire Culesul roadei / sesiune foto Picnic cu plăcinte și vin …

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei și laboratorul de economie experimentală din Montpellier invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani să participe la un experiment economic. Acesta va fi avea loc pe durata a șase sesiuni, în perioada 23 – 24 septembrie, în intervalele …

Vrei să devii mai motivat, mai disciplinat și mai încrezător în forțele proprii? Larisa Cepoi te provoacă la o discuție unde vei avea posibilitatea să te inspiri și să te lași motivat, să aduci valoare vieții tale și să obții claritate. Trainingul va avea loc pe data de 12 septembrie, ora 18:00, V-Continental Business Center, Chișinău. …

Eco-Răzeni are bucuria și plăcerea de a te invita să petreci ziua de vineri, 27 septembrie 2019, participând în cadrul celei de-a V-a ediții a conferinței, consacrate în acest an impactului social, tehnicilor și strategiilor de măsurare a acestuia. Limbile de lucru ale conferinței vor fi româna, rusa și engleza. Organizatorii vin și în acest an cu …

  Oaspeții care ne vizitează țara, îndeosebi Chișinăul, pot să se înscrie (gratuit) la Free Tour Chișinău pentru a face cunoștință cu cele mai renumite și populare locuri din Capitală. Aceștia sunt conduși de ghizi care le oferă cea mai atractivă și interesantă informație despre clădirile și parcurile din oraș, iar tu poți fi unul din aceștia. …

YARDSALE  снова готов удивить креативом и яркой концепцией: в этот раз YARDSALE  отправляется на Восток! 8 сентября пройдет очередной Yardsale. На этот раз выбранной тематикой стал “Восточный экспресс”. Посетителей мероприятия ждут: индийский базар, арабские танцы, фото в сари, турецкая лавка сладостей, йога для детей и родителей и фотовыставка Екатерины Рыбалевой. Организаторы также обещают много гастрономических …

Ai spirit bun de observație, vrei să cunoști alți oameni  să-ți expui punctul de vedere ? Ia-ți prietenii şi hai la Cahul, savurând din plin 6 zile la „Festivalul Internațional de Film Documentar Moldox”, organizat de Moldox Festival, care a ajuns la ediția a IV-a. Cel mai progresist şi accesibil festival internaţional de film documentar …