Biblioteca

De ce în adolescență realizez că trăiesc în perfecționism, că mă duc la extreme și nu pot purta ce-mi place în public? Avem nevoie de dragoste de sine într-o astfel de lume.

Nopțile, când îmi amintesc iarăși de noi,totdeauna pe întuneric și amenințați totdeauna,îmbrățișați sub ghilotină mereu,totdeauna obsedați de timp și de noapte,hăituiți de umbre în care ne recunoaștem pe noi,totdeauna ca în prima noapte a lumiiși totdeauna vorbind despre sfârșitul iubirii,totdeauna amintindu-ne de mări și de soareși totdeauna pe acest nisip negru al nopțiifără să știm …

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulăunde păsările ţipă ca la începutul lumii şioamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeiedescoperă arta desenând cu degetul pe nisipconturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastrătrebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturorrănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am puteamărturisi totul, sau trebuie să …

Tu spui, liniştit, „adevăr”Ei se uită la tine şi tac,fără să priceapă ce vrei,dar pentru că sunt oameni educaţiîntreabă: „Cât costă?”Tu le arăţi mâinile goale,dar ei nu mai pricep gestul demultşi, nedumeriţi, dau să plece.Tu alergi şi le spui: „speranţă”.Politicoşi, ei se opresc şi te întreabăîncă o dată: „Cât costă?”Iar tu nu şti ce valoare …

Toate sălășluiesc în adânculsufletului nostru cel neprieten sieșiîn zadar caută prietenia cel fără Dumnezeuîn zadar îl caută aiurea lumea e paradisulde infernul din mine ochii mei fumegă. Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.

MENU

Back