Biblioteca

În era noastră, când suntem înconjurați de fel de fel de sunete, muzica şi dansul au devenit indispensabili supraviețuirii, în special generației moderne. Nu rar, e întâlnit și fenomenul mișcărilor minore ale capului, mâinilor sau picioarelor, fapt ce demonstrează tendința ascultătorului de a dansa și a-și elibera emoțiile prin mișcări. Cu toate acestea, prea puțini …

Deşi Ziua Îndrăgostiţilor, cunoscută şi ca Sărbătoarea Sfântului Valentin, a trecut deja, nu trebuie să uităm şi de sărbătorile româneşti, şi anume de Dragobete. Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron …

Se întâmplă ca gândul de a comunica un text în fața unor oameni să îți facă inima să bată mai repede? Dacă nu acum, în viitor vei avea nevoie de astfel de aptitudini la sigur. Treci peste frica de a vorbi în public cu aceste 5 sfaturi! 1.Începe puțin câte puțin Dacă conceptul de a …

Animația este ramura cinematografiei care permite totala descătușare a imaginației și puterii creativității. Oportunitățile acesteia sunt infinite, chiar și o idee imposibilă sau ireală poate lua naștere sub formă unor desene animate. În cadrul unui film animat, realitatea este modelată și folosită după propria dorință a artistului, iar mesajele transmise se pot axa pe teme …

Programul UNESCO Rusia 2020 lansează concurs de selectare a participanților, pentru Conferința UNESCO complet finanțată. Temele abordate la conferință sunt din domeniul: surse de energie durabilă și regenerabilă în țările în curs de dezvoltare și în țările în tranziție. Scopul Bursei UNESCO este de a construi capacitatea liderilor dinamici ai tinerilor din întreaga lume de …

MENU

Back