A face bine și a face binele este o responsabilitate a tuturor: mediului de afaceri, actorilor sociali și fiecăruia dintre noi. Participă la un atelier unde vei discuta despre Responsabilitatea Socială Corporativă.
• În ce direcție se îndreaptă acțiunile de CSR?
• Cum putem aduce un impact social puternic cu fiecare inițiativă adoptată?
• Cum construim un parteneriat generativ între business și operatorii sociali?
• Relaţia dintre nevoia umană de a ajuta şi CSR?
La aceste întrebări ne-am propus să răspundem în cadrul unui atelier ,,Ce Să Rezolvăm – despre Responsabilitate Socială Corporativă cu impact”.
În prima parte a evenimentului, alături de trainerul Cristina-Elena Neguţ de la Learning Ecosystem Bucureşti vom explora nevoile relaţionale, vom afla cum putem construi o acţiune de CSR păstrând relaţia armonioasă dintre „a dărui” şi „a primi” la nivel personal şi corporate, dar și cum să lucrăm la dorințele noastre importante.
În partea a doua a evenimentului, companii din Moldova vor prezenta experiențele de CSR cu impact realizate în 2019, iar pentru cei care urmează să dezvolte astfel de programe “de mâine”, am pregătit oferte de implicare: cauze comunitare pe diferite segmente sociale.
Networking, idei de proiecte, provocări în domeniu, 3 ore în care să explorăm acest sector.
Înregistrează-te aici: https://bit.ly/2Q5xP4B
Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
No Comment