Părinte spiritual, profesor și pur și simplu, om…


profesorul

Toamna este atât de minunată prin diversitatea culorilor, dar și a zilelor importante marcate cu roșu în calendarul învechit de pe noptieră, ce încă staționează la ultima lună de vară a unui an îndepărtat, 2022.

Acest an, suportă o mulțime de metamorfoze, precum un fluture, care încă se află în stadie larvară, iar sezonul rece, va decide viața acestei larve pentru anul următor. Totuși a fost și încă este, un an ce încununează reușitele frumoase a fiecărui care depune efort, dar și a celui care este ghidat de către profesionalismul și sfatul docil a unui pedagog, a unui părinte spiritual ales de către univers, pentru fiecare dintre noi.

 Ziua profesorilor, ziua de 5 octombrie este o zi atât de plină de emoții, sinceritate și răscolire prin arhiva anilor școlari. Această zi este așteptată și de către elevi, care în această zi se pot simți pentru câteva ore, în acest statut atât de respectat de societate, dar și atât de dificil de manevrat, fiindcă a educa o generație de cetățeni dotați cu valori universale, dar elementare nu este același lucru, precum a găti careva bucate, deși procesul în ambele cazuri necesită atenție, timp, răbdare, dragoste pentru ceea ce faci, totuși copilul este un produs final, care după cum se afirmă în societate lucru cu care sunt de acord, nu poate fi remodelat ulterior.

Eroii

Profesorii sunt eroii, sunt personaje cu puteri supranaturale. Da, exact așa este văzut dascălul, într-un secol în care se produc atâtea evenimente, atâtea procese de schimbare, încât până și omul, cel ce facilitează această schimbare, nu este în stare să o ajungă și să o stăpânească. Profesorul ca și elevul trebuie zilnic să-și facă tema pentru acasă să însușească ceva nou și captivant, care îi va permite să prezinte informația într-un mod cât mai relevant secolului în care tehnologia domină peste tot.

De asemenea acesta zilnic trebuie să se confrunte cu temperamente diferite și opinii, să le dea dreptate tuturor, să-i asculte pe fiecare în parte și cel mai important, să înțeleagă și să ajute acel copil mic, care într-o lume plină de tentații ușor poate aluneca în prăpastia propriului egou. Nu este ușor, cel puțin această meserie solicită multă răbdare și înțelepciune, care de fapt, nu vine odată cu înaintare în vârstă, ci rezultă din educația și valorile morale pe care le promovăm la nivel de personalitate individuală.

De ce?

De ce este totuși un erou, poate se întreabă mulți dintre cei care citesc acest articol? Ei bine, profesorul face practic imposibilul, salvează generații, salvează generații prin puterea rațiunii, prin dragostea manifestată în mod egal, prin simplul fapt că, profesorul mereu încearcă să ofere ajutor și să ne înțeleagă, să ne ajute și să trăiască momentul alături de noi. În cadrul unei competiții, pedagogul își însoțește elevul și cu o respirație apăsată, încearcă să-și susțină elevul, deși în interior așteaptă mai mult de cât elevul, ca acesta să fie apreciat la justa valoare.

Poate sunt dintre cei care nu și-au realizat tema pentru acasă, dar profesorul mereu ți-a dat dreptate, te-a ascultat și te-a așteptat până în momentul în care ai fost pregătit să arăți de ce ești în stare. Domniile lor ne sunt alături o bună parte din viață și o bună parte din viață, muncim zilnic pentru viitorul nostru. Mai țineți minte clasele primare și emoțiile când prima dată sub ghidajul profesoarei ați vociferat primul cuvânt sau când degetele voastre sau împleticit printre degetele pline de viață și căldură a pedagogului și ați început a sculpta pe hârtie. Dar pandemia? Cât de greu a fost această perioadă și câtă muncă au depus profesorii, ca noi, cei din spatele ecranelor să obținem o educație de calitate, tehnologii aplicații, nopți albe și ochii afectați de orele în șir scuturate.

Profesor = sacrificu

S-ar părea că totul este mult mai simplu, dar nu, a fi profesor înseamnă nu atât talent sau vocație, dar pregătrea ta morală și dorința de ați sacrifica viața în numele copiilor, lucru de care nu fiecare dintre noi este în stare. Uneori, profesorii uită de propria familie și copii, dar se dedică celor ce îi așteaptă aici, în pereții unei lumi în care este practic imposibil să nu înveți ceva nou, zilnic. Da, cunosc faptul că, mulți dintre elevi ce citesc aceste rânduri sub presiunea unei agitații adolescentine, evident că mă contrazic, dar dragilor nu uitați că voi evoluați la școală, aici primiți lecțiile pentru viață de la profesor și cred că, măcar pentru un moment dacă ați medita, ați găsi în adâncul sufletului argumente ce ar confirma implicare nemijlocită a profesorului în formarea voastră ca elev, dar și ca viitor cetățean ce-și va onora responsabilitățile acestui stat.

Profesorul este nu doar o persoană, este o persoană care le înglobează pe toate și din fiecare domeniu câte puțin, dar cel mai important, are acele valori, pe care unii nici în etapa de etate nu le pot obține. Îmi permit să spun că, nu oricine dintre noi poate fi profesor, profesorul este ales de către Dumnezeu și este ca un înger căzut pe pământ, având misiunea nobilă să ne lumineze și la rândul său, tăind din propriile aripi să le ofere discipolilor săi, pentru ca aceștia să poate să zboare.

Scumpii și dragii mei, pedagogi

Mă închin fiecărui pedagog pentru munca sa enormă, în special foștilor mei pedagogi de la Gimnaziul ,,Dumitru Crețu”, dar și actualilor mei pedagogi de la Liceul Teoretic ,,Ștefan Holban”, datorită cărora astăzi mă aflu aici, la această etapă importantă din evoluția mea. Meritați nu doar simplele flori din grădină, care sunt incapabile de a vă umple golul zilelor pierdute și investite în noi, tânăra generație, meritați eternitatea!

Autoare: Colța Teoctista

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Mecanismul local de incluziune socio-economică a femeilor supraviețuitoare ale violenței în familie a fost creat, testat și pilotat la Cahul și Ungheni
Next Viorica Țîmbalari, campioană a schimbării 2022, despre valoarea inițiativei și puterea comunităților din diasporă
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply