Concurs de granturi pentru inițiative inovative în domeniul drepturilor omului


Cu ocazia zilei internaționale a drepturilor omului, oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău lansează un concurs de granturi pentru inițiative inovative în domeniul drepturilor omului. Concursul are drept scop de a susține organizațiile non-guvernamentale care propun soluții inovative pentru diverse probleme ale drepturilor omului în Republica Moldova.

Criterii inovative

Problemă

Organizațiile participante la concurs sunt încurajate să abordeze probleme ale drepturilor omului, care fie sunt desconsiderate, fie au devenit recent foarte actuale. În același timp, organizațiile sunt încurajate să se focuseze pe probleme ale drepturilor omului care sunt tabuizate și predominate de stereotipuri și prejudecăți. În acest sens, scopul este ca acest concurs să motiveze curajul organizațiilor de a aborda încălcări ale drepturilor omului care ar avea menirea să schimbe percepții și atitudini.

Organizație

Concursul încurajează depunerea dosarelor din partea organizațiilor non-guvernamentale care sunt axate pe rezolvarea problemelor la nivel comunitar. Este încurajată participarea organizațiilor din orice regiune a țării, inclusiv regiunea Găgăuzia și malul stâng al Nistrului. 

Beneficiari

Concursul încurajează focusarea pe beneficiari a căror drepturi fie sunt desconsiderate, fie sunt tabuizate. Organizațiile participante sunt îndemnate să abordeze probleme ale grupurilor-țintă minoritare, precum minorități lingvistice, etnice, sexuale etc.  

Activități

Concursul îndeamnă organizațiile participante să abordeze activități inovative în rezolvarea problemelor drepturilor omului. Aceste activități ar putea adresa fie necesități stringente sau de lungă-durată ale grupurilor-țintă, într-un mod cât mai practic și sustenabil. Încurajăm organizațiile participante să dezvolte activități ieșite din tiparele tradiționale. 

Soluții

Concursul încurajează organizațiile participante să propună soluții inovative pentru rezolvarea problemelor drepturilor omului. Aceste soluții trebuie să reflecte necesitățile grupului-țintă abordat și să fie consultate cu acesta. Soluțiile inovative trebuie să se plieze și cerințelor de fezabilitate și sustenabilitate. 

Rezultate/Impact

Concursul încurajează rezultate inovative ale proiectelor, care au menirea să schimbe percepții, atitudini și abordări. Rezultatele proiectelor pot fi focusate atât pe un grup-țintă restrâns, care ar răspunde necesităților stringente ale acestora, cât și pe un eșantion mai mare de beneficiari cu efect de multiplicare. Rezultatele inovative trebuie să răspundă criteriilor cantitative și calitative.

Eficiență

Proiectele depuse la concurs trebuie să răspundă criteriilor de eficiență a resurselor bugetare folosite. În acest sens, organizațiile sunt încurajate să folosească într-un mod inovativ bugetul propus, astfel încât să se respecte criteriul de cost-eficiență. Lucruri mărețe pot fi atinse și cu resurse modeste.

Sustenabilitate

Proiectele depuse în cadrul concursului trebuie să răspundă într-un mod inovativ criteriilor de sustenabilitate, fie prin împuternicirea beneficiarilor de a rezolva probleme ale drepturilor omului, fie prin atingere unui efect de multiplicare autonomă la finalizarea proiectului. În acest sens, proiectele ar contribui la declanșarea anumitor procese ireversibile, inclusiv prin schimbare de atitudini, percepții și abordări la nivel de comunitate.  

Criterii de concurs

La concurs pot aplica organizații non-guvernamentale înregistrate în Republica Moldova. Înscrieri din partea ONG-urilor din regiune este încurajată.

Bugetul maxim al proiectului nu trebuie să depășească 25 000 EUR, iar perioada de implementare să fie de cel puțin 6 luni.

Participanții la concurs sunt rugați să expedieze un scurt concept al proiectului (max. 2-3 pag.) cu un buget estimativ, însoțit de o scurta descriere a organizației (0.5 pag.).

Dosarul trebuie expediat la adresa de email chs@minbuza.nl cu subiectul – Concurs merită, până la data de 1 februarie, 2022. Înscrierile pot fi expediate în română, rusă sau engleză.

Câștigătorul concursului, care va fi invitat să completeze formularul de aplicare, va fi anunțat pe pagina de Facebook al Oficiului Ambasadei – https://www.facebook.com/NLinMoldova, până la data de 22 februarie, 2022.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă în acceleratorul de afaceri Upcelerator! Dreamups a deschis aplicările
Next Schimb internațional pentru studenți la una dintre universitățile din Berlin
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply