Job // Solidarity Fund PL în Moldova angajează Consultant Resurse Umane.
Context:
În ultimii 2 ani Solidarity Fund PL în Moldova s-a dezvoltat considerabil din punct de vedere instituțional și a conceptualizat noi direcții de dezvoltare. În acest context organizația este în creștere, inclusiv din perspectiva extinderii echipei. Organizația este în procesul de reorganizare, în octombrie a intrat în vigoare noua organigramă si a fost identificată necesitatea atragerii unui specialist cu experiență în procesul de reorganizare, gestionarea echipei și dezvoltarea profesională a angajaților. La moment dat echipa are aproximativ 40 de angajați. Pentru mai multe detalii despre activitățile organizației și echipă, accesați link-ul.
Scopul poziției este de a oferi suport managementului Solidarity Fund PL în Moldova în procesul de reorganizare prin introducerea unor politici și practici de dezvoltare și buna gestionare a echipei.
Sarcini și responsabilități:
- Suport in definitivarea conceptului pentru dezvoltarea și buna gestionare a echipei;
- Comunicarea cu managerii de unitate și membrii echipei pentru determinarea necesităților de personal și creșterea profesională;
- Facilitarea și eficientizarea comunicării în echipă;
- Suport in definitivare conceptului procesului de integrare a noilor membri a echipei;
- Suport in elaborarea mecanismului de evaluare a performanțelor membrilor echipei;
- Suport in planificarea procesului de dezvoltare profesională a membrilor echipei;
- Monitorizarea proceselor și inițierea activităților necesare pentru atingerea obiectivelor organizației în domeniul managementului resurselor umane;
- Elaborarea strategiilor de Team building și supravegherea implementării acestora;
- Suport in asigurarea unui climat de comunicare deschis și transparent între toți angajații.
Oportunități:
- Mediu dinamic și încurajator pentru a învăța și a crește profesional;
- Posibilitatea de a testa și pilota abordări și instrumente inovative;
- Derularea activității într-o echipă deschisă și o organizație internațională în continuă dezvoltare;
- Posibilitatea de a participa în procese de creare.
Competențe și calificări necesare:
- Studii superioare (resurse umane, psihologie, economie, științe juridice);
- Experiența de lucru în domeniul managementului resurse umane de minim 5 (cinci) ani;
- Experiență în evaluarea performanțelor;
- Cunoașterea legislației muncii;
- Abilități excelente de interacțiune și comunicare;
- Abilități de analiză, planificare, interpretare și explicare;
- Abilități de a lucra independent și în echipă;
- Buna cunoaștere (vorbire și scriere) a limbilor română și rusă, engleza va constitui un avantaj;
- Cunoștințe și experiență de lucru cu MS Office (Word, Excel, PPT etc.);
- Spirit de inițiativă, orientare spre soluții, responsabilitate și tendință de dezvoltare.
Dosarul de aplicare va conține:
- CV-ul actualizat, ce va include minim 2 referințe profesionale;
- O scrisoare de intenție (max. 1 pag.);
- Oferta financiară.
Procedura de aplicare. Persoanele interesate vor transmite dosarul de aplicare (CV și scrisoarea de intenție) în format electronic, la adresa de e-mail hr@solidarityfund.md cu mențiunea subiectului mesajului: Consultant Resurse Umane
Termenul limită de depunere a dosarelor: 22 noiembrie 2021, ora 9:00
Sursa: solidarityfund.md
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment