54 de reprezentanți ai primăriilor și Consiliilor Locale din cinci localități ale raionului Telenești, informați despre transparența decizională


În luna aprilie, reprezentanții primăriilor și a Consiliilor Locale din cinci localități din raionul Telenești (Țânțăreni, Codrul Nou, Căzănești, Chițcanii-Vechi  și Negureni) au participat la o serie de instruiri privind transparența decizională și bugetarea participativă.

Instruirile au avut loc în cadrul proiectului Cetățenie Activă pentru Dezvoltarea Durabilă a raionului Telenești, implementat de Centrul de Informare și Resurse „Pro Bono”, cu suportul Uniunii Europene. Proiectul vine să abiliteze și să implice cetățenii la supravegherea proceselor de achiziții, gestionarea și întreținerea infrastructurii publice și soluționarea problemelor locale, în cinci localități din raionul Telenești.

„Am început proiectul prin semnarea acordurilor de parteneriat și cu realizarea instruirilor pentru APL, fiind un punct de start al activităților care vor urma până la finele lunii august, instruirile fiind necesare în vederea aducerii la cunoștință reprezentanților APL necesitatea implicării cetățenilor în procesele decizionale și în mod special al tinerilor. Această nevoie stringentă o regăsim în toate cele 5 localități din raionul Telenești, de aceea vom continua realizarea mai multor activități, suport, vom oferi consultanță pentru dezvoltarea durabilă a acestor localități” a declarat Simona Savin, coordonatoare de proiect.

Participanții au abordat subiecte precum participarea cetățenilor și nivelurile de implicare care au loc, bugetarea participativă și care sunt etapele acesteia, crearea și lansarea unui mecanism de examinare a plângerilor, instrument ce va permite cetățenilor să aprecieze activitatea primăriei și a autorităților publice locale. Totodată, au reiterat importanța elaborării deschise a politicilor publice la nivel local și a organizării corecte și constante a consultărilor publice.

În urma informațiilor și a discuțiilor ce au avut loc, reprezentanții aparatului primăriilor și a Consiliilor Locale au identificat problemele pe care le au în comunicarea cu cetățenii și au identificat câteva soluții. În continuare, aceștia vor beneficia de consultanță și mentorat în realizarea activităților de implicare a cetățenilor în procesul decizional și procesul de soluționare a problemelor locale critice.

AO Centrul de Informare și Resurse „Pro Bono” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Cetățenie Activă pentru Dezvoltarea Durabilă a raionului Telenești” în cinci localități din raionul Telenești: Chițcanii-Vechi, Codrul Nou, Negureni, Căzănești și Țînțăreni.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare ai proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă – AGER și AO ADR “Habitat”.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Înscrie-te la UPSHIFT Moldova și găsește soluții antreprenoriale pentru probleme sociale
Next Criza pandemică și oportunitățile de interacțiune cu utilizatorii de biblioteci
Centrul de Informare și Resurse PRO BONO
About the author

Centrul de Informare și Resurse PRO BONO

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + one =