Webinar pentru studenți și nu doar: „Plagiatul și dreptul de autor”


Pe 19 noiembrie 2021, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) organizează un webinar cu genericul „Plagiatul și dreptul de autor”.

Webinar-ul este dedicat studenţilor, cadrelor didactice, cercetătorilor, precum și tuturor celor interesați de problematica plagiatului, drepturilor de autor şi încălcarea acestora. Scopul evenimentului este familiarizarea participanților cu abordările actuale în reglementarea domeniului dreptului de autor și tendințele de dezvoltare ale sistemului, precum și mecanismele de prevenire a plagiatului în mediul academic din Republica Moldova și România.

Evenimentul este organizat cu suportul Proiectului Uniunii Europene „Suport pentru dialogul structurat în domeniul politicilor, coordonarea punerii în aplicare a Acordului de Asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală” și face parte din programul manifestărilor aferente desfășurate în cadrul Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT-2021”.

Webinar-ul va avea loc în limba română, cu începere de la ora 10:00. Participarea este gratuită. Doritorii de a participa la eveniment sunt invitați să se înregistreze AICI.

Detaliile de acces la webinar vor fi transmise la adresa indicată în formularul de înregistrare imediat după completarea acestuia.  

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Asociația Tinerilor Avocați te invită la un eveniment unde vei afla avantajele medierii
Next Conferință online în cadrul proiectului „multiMEdia YOUth”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply