Universitatea Pedagogică de Stat invită la conferința științifică pentru doctoranzi și cadre didactice


conferința științifică educație

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea Științe ale Educației și Informatică, Catedra Pedagogie Preșcolară, Educație Fizică și Dans  are onoarea de a Vă invita la Conferința Științifică Națională cu participare Internațională  „Calitate în educație – imperativ al societății contemporane”, care se va desfășura  în perioada 4-5  decembrie 2020.

La evenimentul științific sunt invitate cadre științifico-didactice, didactice, de cercetare  și doctoranzi din Republica Moldova și din străinătate.

Lucrările se vor desfășura în următoarele secții:

  1. Educaţia timpurie  şi specificul dezvoltării  copilului.
  2. Practici și dezvoltări curriculare în învățământul preuniversitar (primar, gimnazial, liceal)
  3. Spre o nouă viziune a învățământului superior.
  4. Perspective sociopedagogice ale  educației parentale.

Textele comunicărilor vor fi publicate, în limba română și limbi de circulație internaționale, până la data desfășurării Conferinței.

Data limită de înscriere la Conferință – 15 iulie 2020, iar prezentarea materialului redactat pentru publicare – 1 octombrie 2020.

Participanții la Conferință vor primi varianta PDF  a Culegerii  materialelor Conferinței  pe adresa electronică indicată în Formularul de înregistrare.

Universitatea își asumă cheltuielile privind editarea Culegerii  materialelor Conferinței, cheltuielile aferente (transportul tur-retur, hrană și cazare) vor fi asumate de participanții la Conferință.

Cadrele științifico – didactice și didactice, se vor înregistra AICI

Textele comunicărilor vor fi expediate până pe data de  1 octombrie  2020  la adresa: pedagogieprescolara.upsc@gmail.com.

Cerințele pentru publicarea studiilor sunt:

  1. Recomandări privind aspectul articolelor
  • Textul va fi redactat în limba română sau rusă/ ucraineană/ engleză/ franceză/ italiană/ germană;
  • Toate articolele vor fi editate în aplicația MS Office Word;
  • Tabelele, figurile vor fi introduse în textul Word al lucrării.
  1. Structura articolului:
  • Titlu: cu majuscule font 12, bold; centrat
  • Autori: numele, prenumele complet, titlul științific și științifico-didactic, afilierea instituțională, font 12, italic; aliniere dreapta paginii;
  • Rezumat (circa 100 cuvinte), în limba engleză/română (pentru articole în altă limbă), font 12, spațiu între rânduri – 1;
  • Cuvinte cheie (până la 6);
  • Text: volumul poate varia între 0,2 – 0,5 coli de autor (8000-20000 semne), mărime font 12, spațiu între rânduri – 1,15;
  • Aranjare: format A4, încadrat în limitele: stânga – 3 cm, dreapta – 1,5 cm, sus şi jos – 2,5 cm, pe o singură parte a foii, aliniat 1 cm; font: Times New Roman.
  1. Bibliografie/referințe
  • La finalul lucrării vor fi trecute sursele bibliografice în ordinea alfabetică, font 12.
  • Referințele la sursele bibliografice vor fi trecute în textul lucrării, indicându-se în paranteze pătrate doar numerele de ordine corespunzătoare și pagina (de exemplu [4, p.120]), iar bibliografia – în conformitate cu Standardul ISO 690:2012.
  • Materialele sunt reproduse după manuscrisele autorilor. Responsabilitatea pentru conţinutul lucrărilor o poartă autorii.

Lucrările Conferinței se vor desfășura în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău: str. I. Creangă, nr. 1, Chișinău, Republica Moldova.

Detalii suplimentare, găsești pe site-ul universițății (link).

Date de contact: Gînju Stela, dr., conf. univ, șef catedră PPEFD tel. 060477559. E-mail:  pedagogieprescolara.upsc@gmail.com.

Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job full-time // APSCF angajează coordonator/oare de proiecte
Next Oportunitate pentru tinerii și tinerele de 15 - 19 ani. Învață cum se realizează o cercetare
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply