Posts in tag

tineri


Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale organizează pentru al 12-lea an consecutiv o Tabăra de Vară de Jocuri Intelectuale. În acest an, evenimentul este realizat cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (proiectul este implementat în cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret). Tabăra va avea loc în perioada 1-8 august …

Elevii talentați care studiază la liceele-internat republicane cu profil arte şi cei din clasele IV-IX ai Colegiului Naţional de Coregrafie vor primi burse majorate cu 5%, începând cu 1 ianuarie 2018. O hotărîre în acest sens a fost aprobată recent de Guvern, în scopul asigurării bunei funcţionări a sistemului instituţional din domeniul culturii. Astfel, copiii …

Vrei să obţii un loc de muncă sau să afli unde şi cum ai putea să- i exersezi competenţele? Cariera mea îţi  simplifică căutările şi invită studenţii, absolvenţii şi toţi doritorii de a- i găsi un job pe 30 mai la târgul celor mai bune posibilităţi de angajare “ Ctrl+ F Job (Find a job)”! Tot ce …

American Resource Center este în căutare de voluntari tineri şi activi! Criterii de selectare: vârsta: 16-21 ani; cunoaşterea limbii engleze: intermediar; pasiune pentru programe captivante şi interactive; dedicaţie şi responsabilitate. Beneficii: 6 luni interactive; întâlniri cu comunitatea diplomaţilor americani; moderarea programelor personale. Responsabilităţi: să întâlnească vizitatorii ARC; să lucreze cu oganizatorii ARC în crearea programelor …

În cadrul campaniei sociale eu aleg Moldova, Asociatia pentru Dezvoltare Creativa te invită la conferința motovațională „OAMENI și COMUNITĂȚI”, care va avea loc vineri, 18 mai, ora 18:00, la Teatrul Național „Eugene Ionescu”. Moldova începe de la oameni! Ce ne determină să credem în propriile forțe? Ce ne leagă și cum creăm noi, oamenii, aceste comunități? De la …

Comunicarea eficientă reprezintă baza succesului. La fel, comunicarea este baza oricărei relații. Nu contează cât de bine credeți că știți să comunicați, niciodată nu va fi suficient și e necesar să continuați să exersați, pentru a va îmbunătăți stilul de comunicare. În cadrul training-ului “Comunicarea-cheia succesului”, în decurs de două ore veți afla despre comunicarea …

Ești TÂNĂR și MOTIVAT să faci o schimbare în comunitatea ta? Dacă DA, atunci acest program este pentru tine! „Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă” (ADC) te invită să participi la cea de a 10-a ediţie a programului „Wave Week Moldova” (WWM 2018), începând cu școala de vară ce se va desfășura între 11 – 17 iulie, …

Un tânăr de 16 ani din comuna Sărata Galbenă, raionul Hîncești, are o pasiune mai puțin obișnuită. Acesta colecționează pachețele de zahăr. În prezent, colecția lui numără sute de pachețele. Alexandru Meriuța a început să colecționeze pachețele de zahăr de la vârsta de 10 ani. El spune că pasiunea de a colecționa i-a apărut după ce …

Ai nevoie de oferte educaționale și ghidare în carieră? Ești în căutarea unui loc de muncă sau, mai mult, vrei să lansezi propria ta afacere? Forumul profesiilor „O carieră de succes acasă” și Târgul locurilor de muncă pentru Tineret îți oferă răspunsuri la aceste întrebări! A VIII-a ediție a Forumului profesiilor „O carieră de succes acasă” și Târgului locurilor de muncă …

Weekendul trecut, s-a dat startul competiției trupelor muzicale de alternativă din Moldova- POT MUSIC 2018! Iată cum a decurs prima semifinală. POT Music revine cu o nouă ediție și promite să-ți fure duminicile din această lună și să le adauge MAI multă emoție, MAI multă muzică bună, MAI multă distracție și mult MAI multă nebunie! A …