Organizatorii primului festival al industriilor creative – Moldavian Design Week – anunță că au rămas ultimele zile până se va încheia etapa de înregistrare a participanților.
Festivalul va avea loc între 4 și 11 iunie 2018, astfel, toți doritorii, care nu au reușit să se înscrie la eveniment, au șansa să o facă până la 30 aprilie, completând formularul de înregistrare. Totodată, participanții au timp până pe 11 mai să transmită organizatorilor conținutul vizual al proiectului pe care vor să îl expună.
„Timp de o săptămână vom încerca să vă oferim mediul perfect pentru a vă expune proiectele, serviciile și produsele de design și arhitectură care considerați că merită să fie cunoscute în întreaga țară, dar și peste hotare. Fie că este vorba de designul de produs și industrial, arte plastice, mobilier, grafică, modă sau arhitectură și design interior, cu siguranță veți identifica un loc potrivit în unul dintre cartierele evenimentului”, spun organizatorii.
Moldavian Design Week este o premieră pentru Republica Moldova. Evenimentul va avea loc simultan în mai multe locații. La Muzeul Național de Artă al Moldovei vor fi expuse cele mai bune proiecte de arhitectură și design din țară. Muzeul Național de Istorie a Moldovei va fi locația care va găzdui cartierul educațional al evenimentului și reprezentanții domeniilor creative precum fashion, pictură sau sculptură.
De asemenea, în săptămâna MDW publicul va putea să admire la Turnul de Apă o expoziție de fotografie arhitecturală, să întâlnească la Design Talks cei mai buni specialiști din domeniu, dar și să savureze petrecerile organizate în mai multe locații mondene pe parcursul săptămânii.
No Comment