Devino stagiar în cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova!


Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) anunță concurs pentru recrutarea unui stagiar/ a unei stagiare care va asista personalul organizației în activitățile sale. Perioada contractării este de maxim șase luni, începând din 1 aprilie 2022.       

Candidatul selectat va avea posibilitatea să afle cum operează un ONG cu profil juridic, să-și aprofundeze cunoștințele şi contactele în domeniu și să obțină abilități utile pentru o viitoare carieră juridică.

Activitatea stagiarului în cadrul CRJM nu reprezintă un stagiu în avocatură, nu este remunerată și nu presupune o continuitate în calitate de personal permanent al organizației.

În perioada de stagiu, stagiarul/stagiara va avea următoarele sarcini principale:

  • Acumularea şi sistematizarea informaţiei necesare pentru activitatea CRJM;
  • Monitorizarea și analiza legislației și jurisprudenței naționale și internaționale;
  • Interacțiunea cu organizațiile și instituțiile cu care colaborează CRJM;
  • Asistarea personalului organizației în organizarea evenimentelor;
  • Îndeplinirea altor sarcini similare.

Pentru a fi eligibil/ă, candidatul/candidata trebuie să îndeplinească următoarelor criterii:

  • Să fie student/ă al/a facultății de drept sau masterand/ă la o facultate de drept;
  • Să cunoască limba română și limba engleză;
  • Să dețină un laptop în vederea îndeplinirii sarcinilor;
  • Să aibă disponibilitatea de a dedica timpul necesar activităților CRJM;
  • Cunoașterea altor limbi de circulație internațională constituie un avantaj.

Orarul de implicare în activitatea CRJM este flexibil și va putea fi ajustat în funcţie de necesitățile organizației și ale stagiarului/stagiarei. CRJM contează pe o implicare a acestuia/acesteia de cel puţin 15 de ore pe săptămână.

Persoanele interesate sunt rugate să expedieze CV-ul și o scrisoare de motivare prin email la: applications@crjm.org. Persoanele care corespund cerințelor menționate vor fi invitate la interviu.

Selectarea va avea loc în mod continuu, pe măsura recepționării dosarelor, însă nu mai târziu de 31 martie, inclusiv. Odată ce persoana potrivită a fost identificată, procesul de recrutare va fi oprit, iar cei care au trimis deja dosarele de aplicare vor fi anunțați prin email.

Mai multe detalii pot fi solicitate la adresa de email applications@crjm.org sau la telefon: (+373 22) 843 601.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Câștigă 2000 EUR pentru startup-ul tău în cadrul Yep!Startup Pre-accelerator
Next Concurs pentru liceenii din Chișinău: „Absolventul anului – 2022”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply