CRJM și IPRE organizează Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției”


Forumul Reformarea Justiției

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) invită pe cei interesați la Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”, care va avea loc pe 24-25 septembrie 2020.

Forumul este organizat în colaborare cu Ministerul Justiției. În cadrul Forumului se vor discuta prioritățile cu privire la reformarea justiției și combaterea corupției în Republica Moldova, atât din perspectiva Guvernului, Parlamentului reprezentanților sectorului justiției, cât și a societății civile și a partenerilor de dezvoltare. La eveniment sunt invitați și experți străini, care vor împărtăși din experiențele relevante contextului Republicii Moldova.  Evenimentul se va desfășura în limba română, cu traducere în limba engleză.

Evenimentul va fi difuzat LIVE pe platforma Privesc.eu și pe rețelele sociale ale CRJM și IPRE, începând cu ora 09:00.

La 24 septembrie 2020 se vor desfășura următoarele sesiuni:

Sesiunea I: Viziunea autorităților cu privire la combaterea corupției

Subiecte de discuție:

  1. Direcțiile principale de reformă
  2. Eficiența, continuitatea și ireversibilitatea reformei
  3. Lecțiile învățate din experiența anterioară
  4. Transparența decizională
  5. Digitalizarea serviciilor publice

Sesiunea II: Investigarea și sancționarea corupției

Subiecte de discuție:

  1. Independența și eficiența procuraturii anticorupție și CNA
  2. Oportunitatea creării instanțelor judecătorești anticorupție
  3. Sancțiuni în cazuri de corupție
  4. Investigarea și sancționarea corupției din justiție

Sesiunea III: Declararea și verificarea averilor funcționarilor publici

Subiecte de discuție:

  1. Experiența altor țări privind declararea averilor funcționarilor publici
  2. Carențe în sistemul de declarare a averilor
  3. Activitatea inspectorilor de integritate
  4. Rolul jurnalismului de investigație în combaterea corupției

La 25 septembrie 2020 se vor desfășura următoarele sesiuni:

Sesiunea I: Viziunea de reformare a justiției

Subiecte de discuție:

  1. Soluțiile orientate spre cetățeni
  2. Direcțiile principale de reformă
  3. Eficiența, continuitatea și ireversibilitatea reformelor
  4. Cooperarea și implicarea partenerilor de dezvoltare
  5. Lecțiile învățate din experiența anterioară

Sesiunea II: Independența și responsabilitatea judecătorilor și procurorilor

Subiecte de discuție:

  1. Problemele subliniate de CtEDO și în rapoartele internaționale
  2. Selecția și promovarea judecătorilor și procurorilor
  3. Independența organelor de autoadministrare
  4. Asigurarea independenței profesiilor de către organele de autoadministrare
  5. Reducerea riscurilor de influențare a judecătorilor și procurorilor
  6. Măsuri pentru sporirea încrederii în justiție
  7. Libertatea judecătorilor și procurorilor de exprimare, asociere, instruire și dezvoltare profesională

Sesiunea III: Accesibilitatea, eficiența și calitatea justiției

Subiecte de discuție:

  1. Calitatea actului de justiție
  2. Personalul instanțelor judecătorești și al procuraturii
  3. Sarcina de muncă și viteza examinării cauzelor în sistemul judecătoresc și procuratură
  4. Măsurile de îmbunătățire a eficienței justiției
  5. Optimizarea hărții judecătorești și a procuraturii
  6. Soluții inovative în justiție (digitalizare)
  7. Uniformizarea practicii judiciare

Forumul este organizat de CRJM, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, finanțat de Suedia, în parteneriat cu IPRE în cadrului proiectului „Suport pentru elaborarea și implementarea politicilor în domeniul justiției în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Descoperă mai multe oportunități și activități pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Women’s Digital Center se extinde: ONG-urile regionale sunt invitate să participe la competiţia de granturi
Next Echipa Interact Chișinău caută tineri voluntari cu vârsta între 12 și 18 ani
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply