Concurs dedicat Otiliei Cazimir „Caligrafii tematice”


Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, lansează ediția a IV-a a proiectului Caligrafii tematice, în 2022 fiind inclus în seria de evenimente care marchează Semicentenarul Muzeului „Otilia Cazimir” – aniversarea a 50 de ani de la inaugurarea ca muzeu a căsuței în care scriitoarea a locuit aproape șase decenii.

Caligrafii tematice se desfășoară în două etape: un concurs de caligrafie la care pot participa toți cei interesați și o expoziție temporară axată pe lucrările premiate. Prima etapă a proiectului constă într-o copiere cât mai elevată a unor fragmente din scrierile Otiliei Cazimir, la alegerea fiecărui participant.

Concursul se adresează tuturor celor care au învățat să citească și să scrie „de mână” și se va desfășura pe trei secțiuni, după categorii de vârstă: 10-19 ani, 20-40 de ani, peste 41 de ani. Doritorii vor copia caligrafic fragmentul ales și îl vor trimite sau depune la secretariatul Muzeului Național al Literaturii Române (adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, str. V. Alecsandri nr. 6, cod poștal 700054, Iași), până la data de 12 mai 2022 (data poștei).

Vor fi acordate premiile I, II, III și mențiuni, constând în diplome și cărți, pliante sau reviste, pentru fiecare categorie de vârstă.

Juriul va fi format din specialiști ai MNLR Iași.

A doua etapă a proiectului constă într-o expoziție temporară, realizată cu lucrările câștigătoare ale concursului și organizată la Muzeul „Otilia Cazimir”, începând cu data de 8 iunie 2022.

Termeni și condiții de participare la concurs:

  • Concursul Caligrafii tematice

Concursul are trei secțiuni, după categorii de vârstă: secțiunea I / 10-19 ani, secțiunea a II-a / 20-40 de ani, secțiunea a III-a / peste 41 de ani și constă în copierea caligrafică, pe foi A3, A4 sau A5, liniate sau veline, pe o singură parte, a unor fragmente, la alegere, din scrierile autorului ediției.

Lucrarea trebuie expediată sau depusă la secretariatul instituției, în plic, pe adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, strada Vasile Alecsandri nr. 6, cod poștal 700054, cu mențiunile Pentru Concursul Caligrafii tematice și secțiunea categoria de vârstă, în perioada 12 februarie – 12 mai 2022 (data poștei). În plicul cu lucrarea se vor trimite datele de contact ale autorului caligrafiei (nume, prenume, localitate, adresă de domiciliu, număr de telefon, e-mail, instituție de învățământ și profesor îndrumător – dacă este cazul) și datele despre volumul din care s-a făcut copierea caligrafică (titlul, editura, anul apariției, pagina/paginile unde apare textul lucrării trimise la concurs).

Lucrările trimise nu vor fi returnate.

Vor fi acordate premiile I, II, III și mențiuni pentru fiecare secțiune, de către un juriu format din specialiști ai Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Premierea se va face în luna iunie, la Muzeul „Otilia Cazimir”, în cadrul evenimentelor dedicate scriitoarei, ocazionate de împlinirea a 55 de ani de la moartea ei și a 50 de ani de la înființarea muzeului care-i poartă numele.

Premiile neridicate vor fi expediate prin colet poștal.

  • Expoziția temporară Caligrafii tematice

Lucrările premiate vor fi etalate într-o expoziție ce va fi organizată la Muzeul „Otilia Cazimir”, începând cu data de 8 iunie 2022.

Proiectul va putea fi întrerupt în caz de forță majoră printr-o decizie a Organizatorului, dar nu înainte de a anunța public pe website-ul: www.muzeulliteraturiiiasi.ro. Conform prevederilor art. 1351 alin. (2) din Noul Cod civil, forța majoră este definită astfel: „forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”.

Mai multe detalii, vezi aici.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous LIVE: Cum să fii inteligent emoțional și să ții stresul departe de tine
Next Concurs: „Cel mai bun antreprenor din sectorul ÎMM-urilor” din Chișinău
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply