Biblioteca

Chiar dacă asistăm la dezvoltarea ascendentă a tehnologiilor informaţionale, mulţi tineri din ţara noastră manifestă un interes sporit faţă de lectură. Read Freak reprezintă conceptul de “rent a book”, care le permite celor pasionați de lectură să găsească operele dorite, în special cele în limba engleză, și să le împrumute pentru o perioadă de timp …

Se spune că prima impresie face cât o mie de cuvinte, iar atunci când ești la masă cu job-ul mult visat, ai face bine să nu-ți scape printre degete. Știi cum să vorbești despre tine și cum să te prezinți? Noi am reușit să obținem câteva  sfaturi valoroase de la recrutorii care ajung la Târgul …

Fiecare din noi are drumul său, la unele persoane calea este în curs de desfăşurare, iar la altele este deja întinsă şi bătută bine. În majoritatea cazurilor noi ne alegem itinerariul pe care-l vom străbate, noi ne coasem scopurile din stofa dorită. Ar trebui mereu să ne axăm pe faptul că indiferent de decizia luată, …

Visător, activ, dinamic. Așa se autocaracterizează tânărul care a devenit Campionul Sud-Est European la Orientare Sportivă. Îndrăgostit de acest sport, Vladimir reușește să ne comunice despre succesele și aspirațiile sale. 1.Cine te-a adus în domeniul sportului? De mic am reușit să mă integrez în domeniul sportiv. Mama își dorea mult să merg la înot, pe …

Săptămâna trecută a avut loc Festivalul-Concurs Internațional Coral “A Ruginit Frunza din Vii”, la cea de-a X-a ediție, ce a reunit colective corale internaționale sub același elan divin al muzicii, împreună cu adierea dulce a vântului prevestitor de urgie. Iar sâmbătă, pe data de 21 octombrie, în incinta Palatului Republicii, ne-am reunit să ne încălzim …

MENU

Back