Biblioteca

Ediţia a IV-a a Festivalului Tineretului aduce pe strada pietonală “Eugen Doga” un program special care se va desfășura începând cu orele 16:00. Evenimentul este organizat în contextul Zilei Internaționale a Tineretului, unde participanții vor avea posibilitatea să discute, în cadrul festivalului, de la egal la egal cu factorii de decizie, să cunoască organizații, job-uri …

Enigmaticul „Dragon de Aur”, te așteaptă să participi la legendarul EcoRun Orheiul Vechi. O noapte petrecută cu muzică, la focul rugului, și un trail-run în jurul siluetei dragonului, prin Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi Cele trei curse disponibile alergătorilor includ Mănăstirea rupestră Butuceni, Biserica Sfânta Maria, „amfiteatrul milenar”, Vestigiile citadelei și sanctuarului geto-dacic, băilor tătărești, palatului pârcălabului, bisericii și …

În perioada 20 -24 august  A.O. ,,Alături de Copii” lansează ,, Academia Dezvoltării și Creșterii Personale – ADC” – oportunitatea perfectă pentru cel mic de a petrece vara într-un mod productiv și util. Academia include 12 training-uri și 4 pauze interactive în timpul cărora tinerii vor dezvolta capacități ca ambiția, respectul de sine și a …

În perioada 21-29 iulie elevii din Republica Moldova au participat în cadrul Olimpiadei Internaționale de Fizică la Lisabona,Portugalia. Astfel, doi tineri din Republica Moldova au obținut două medalii de bronz în cadrul olimpiadei.  Medaliați cu bronz la acest concurs sunt: 1.Daniel Sîrețanu, clasa a XI-a; 2.Sabina Tontici, clasa a XII-a. Elevi ai Liceului Teoretic „Orizont” …

Fora Hvidovre, o asociaţie din Danemarca care oferă cursuri gratuită este în căutarea mai multor participanți din Moldova pentru un schimb de experiență care va dura 12 zile și se va desfășura la Vadul Lui Vodă. „Părinții singuri – persoane active” se adresează părinților singuri și are drept scop de a crea un mediu favorabil …

MENU

Back