Află cum poți deveni un avocat de succes


Vrei să știi cum sa devii un avocat? Încă din cele mai vechi timpuri, avocatura a fost considerată una dintre cele mai nobile profesii.

Dacă dorim sa definim termenul de avocat, putem spune ca acesta este o persoana cu licența în științe juridice, care mai apoi este admisă in profesie în baza unui examen ce este organizat de un barou în care urmează să își exercite meseria de avocat.

Trebuie știut ca, după ce trece examenul organizat de barou, acesta își începe profesia sub numele de avocat stagier și poartă acest nume timp de 2 ani, timp după care acesta mai susține încă un examen de definitivat, iar abia după ce îl trece și pe acesta poate fi numit avocat definitiv.

Cum devii avocat?

Orice avocat are o formare juridică generală, însă fiecare dintre ei aleg să se specializeze pe o anumită ramură de drept și aici putem vorbi despre cum devii avocat comercial, cum devii avocat civil, cum devii avocat penal sau avocat fiscal.

Însă și pe avocați îi putem împărți în două categorii și anume: avocați pledanți și avocați de consultanță.

Avocții pledanți sunt cei care apară și promovează drepturile, interesele si libertățile omului în fața instanței. Înainte de fiecare proces, orice avocat își pregătește o pledoarie, stabilită în funcție de cazul pentru care acesta este angajat.

Fie că are parte de un proces cu caracter penal sau civil, orice avocat trebuie să își dea tot interesul pentru a obține un rezultat pozitiv pentru cel pe care îl reprezintă, bineînțeles, respectând legislația.
Diferit de avocații pledanți, cei de consultanță sunt avocații care acordă celor interesați consultanță cu caracter juridic, însa nu îi reprezintă pe aceștia și în fața instanței, deci nu pledează.

Statisticile ne arată că în România de astăzi există circa 21000 de avocați, fie ei pledanți sau doar de consultanță. Acest număr ne arată ca și România este o țară destul de dezvoltată din punct de vedere juridic.

Numărul acestora ar fi însă mult mai mare dacă mulți nu ar alege Facultatea de Drept doar pentru simplul fapt că admiterea la aceasta este una destul de ușoară. Ei ar trebui să știe că , da, la Drept se intra foarte ușor, însă se iese foarte greu.

Calități personale:

În primul rând, atunci când lucrați ca avocat, este necesar să vă puteți concentra, să aveți o gândire logică, să aveți un nivel ridicat de dezvoltare intelectuală și un simț al responsabilității, împreună cu un interes pentru viața publică. Desigur, calități precum adaptabilitatea socială și capacitatea de reacție sunt importante.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile și materialele disponibile pentru tine!

Reporter Youth.md: Sulima Daniela

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Antreprenoriatul: La o vârstă fragedă. Află istoriile de succes a celor mai tineri antreprenori
Next Proiect fotografic - CHIȘINĂUL DE LA ÎNĂLȚIME
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply