Concurs de selectare a beneficiarilor în cadrul Programului de susținere a tinerilor antreprenori, astfel 20 de tineri de pe malul stâng al Nistrului pot primi finanțare pentru a-și deschide propria afacere.
Programul UE „Măsuri de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de către PNUD (EU-CBM 5), anunță concurs de selectare a 20 de propuneri de proiect, care vor primi asistență în crearea sau dezvoltarea propriei afaceri. Acest concurs este parte a proiectului de suport în afaceri pentru tinerii antreprenori de pe malul stâng al râului Nistru „Mentorat în afaceri 3 – start pentru tineri!” (etapa a III-a), administrată de Camera de Comerț și Industrie din orașul Tiraspol.
Tinerii, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, începători sau antreprenori de pe malul stâng, sunt invitați să participe cu idei de afaceri inovatoare, adaptate nevoilor actuale ale pieței.
O finanțare de până la 10.000 de euro va fi oferită dezvoltării noilor afaceri (start-up-uri), precum și susținerii companiilor existente prin investirea în achiziționarea de noi echipamente, tehnologii de producție, software și servicii.
Această etapă implică următoarele activități:
- Selectarea și finanțarea proiectelor viabile (planuri de afaceri);
- Asistență în achiziționarea de echipament, bunuri, materiale, conform planurilor de afaceri;
- Consiliere, care va fi oferită de experți sectoriali, în funcție de nevoi (la solicitare), în diverse domenii de activitate (aspectele juridice ale organizării întreprinderii, de marketing, vânzări, management financiar, contracte și achiziții);
- Mentorat. Zece antreprenori cu experiență, care vor consilia tinerii antreprenori, vor împărtăși experiența lor practică de facilitare a implementării cu succes a proiectelor de afaceri ale beneficiarilor;
- Conferință dedicată schimbului de experiență între tinerii antreprenori (inclusiv de pe malul drept al râului Nistru) în cadrul Forumului pentru întreprinderile mici “Lider 2021” (Tiraspol).
Propunerile de proiecte pot fi depuse până la data de 31 august 2020. Cererile vor fi acceptate conform termenului limită, orele 17.00. Cererile vor fi trimise la următoarele adrese de e-mail: office.project.tpp@gmail.com și elena.cabac@undp.org în format electronic și în format pdf. Dosarele incomplete sau scrise de mână, inclusiv și documentele atașate, nu vor fi considerate eligibile.
Formularul cererii, condițiile de participare la concurs, precum și criteriile pentru evaluarea propunerilor de proiect care vor beneficia de finanțare sunt expuse în Ghidul solicitantului (vezi aici).
Ședințele de informare vor fi organizate în zilele de 12 și 18 august 2020, la care vor fi furnizate informații detaliate despre condițiile de participare la proiect și depunerea unui plan de afaceri. Pentru înregistrare, vă rugam să accesați formularul aici.
Pentru informații suplimentare, accesați acest link.
Proiectul „Suport în afaceri pentru tinerii antreprenori de pe malul stâng al Nistrului” (Mentorat în afaceri 3 – start pentru tineret!) este realizat în cadrul Programului Uniunii Europene „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova.
Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment