În anul 2017, A.O. Clubul Studenților și A.O. Centrul de Informare și Resurse „Pro Bono”, prin intermediul unui grant oferit de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, au creat prima platformă de oportunități pentru tineri care nu asigură doar plasarea și promovarea oportunităților, dar asistă organizatorii în identificarea grupului-țintă necesar cu atingerea inclusiv a grupurilor vulnerabile. Platforma este gestionată de către tineri voluntari care asigură suport atât online cât și offline.

Portalul conține cele mai relevante oferte de studii, în Moldova și peste hotare; burse, concursuri; cele mai atractive oferte de muncă pentru tineri și programe de internshipuri la cele mai vizate companii din Republica Moldova și din întreaga lume; evenimente culturale, sportive, sociale, campanii, evenimente de importanță națională sau locală, posibilități de a te dezvolta multilateral, etc.

Misiune

  • informarea tinerilor despre cele mai relevante oportunități pentru aceștia;
  • furnizarea informației oneste, echidistante, concise și actuale, care să stimuleze și să mențină interesul tinerilor;
  • oferirea accesului la programe naționale și internaționale de studii, voluntariat sau internshipuri;
  • promovarea educației de calitate și sensibilizarea opiniei tinerilor prin intermediul campaniilor tematice;
  • încurajarea gândirii critice și dezvoltarea unei atitudini responsabile a tânărului;
  • facilitarea parteneriatului dintre potențialii beneficiari și instituțiile/organizațiile-sursă de oportunități.

Viziune

Youth.md optează pentru comunitate unde fiecare tânăr este informat și are acces la oportunitățile și la programele de dezvoltare personală; un spațiu deschis de dezbatere publică și accesibil tuturor tinerilor.

Valori: integritate, echitate, imparțialitate, transparență, obiectivitate, corectitudine

MENU

Back