Fii voluntar la evenimentul național „Crăciunul Copiilor 2019”


voluntar la craciunul copiilor 2019

Vrei să fii Moș Crăciun pentru copilași? Fii voluntar la evenimentul național „Crăciunul copiilor”. Pe 15 decembrie, revista Odoraș organizează o superbă sărbătoare de Crăciun pentru toată familia și, în special, pentru copilași! O petrecere unică la care vor participa multe centre de creație, cu ateliere creative, master class-uri și ocupații pe placul copiilor! De asemenea, va avea loc o acțiune de binefacere pentru 6 familii cu tripleți și cvadrupleți!

Ești invitat să faci parte din echipa de voluntari a evenimentului, iar organizatorii îți garantează o experiență unică de participare la așa gen de eveniment – unic în țara noastră, vei cunoaște mai multe vedete autohtone care vor veni la sărbătoare cu copiii lor, dar și vor încinge atmosfera, totodată veți primi diplomă de participare, o remunerare și un cadou!

Emoțiile pozitive îți sunt garantate. Completează formularul de înregistrare și ești așteptat în echipa de crăciunei!

Revista Odoraș organizează marea petrecere de Crăciun pentru copii. Ea este deja tradițională, dar anul acesta ceva este nou, familiile sunt invitate la Palatul Republicii din Chișinău! Va fi un adevărat bal de poveste, unde fiecare se va bucura de surprize, cadouri și un concert cu cele mai iubite vedete din Republica Moldova! Sărbătoarea e concepută ca să fie distractivă, educativă, dar nu numai. Vor avea loc și multe gesturi de caritate, iar cea mai importantă binefacere va fi pentru 6 familii cu tripleți și cvadrupleți nou-născuți!

Intrarea în Palat o să întâmpine oaspeții cu un impresionant decor de iarnă. E pregătit special, pentru ca fotografii noștri profesioniști să vă facă poze memorabile. Fiecare participant le va putea descărca ulterior de pe pagina de Facebook a revistei Odoraș. Vor fi și două cabine foto în sălile palatului, la care poze cu familia se vor putea face pe tot parcursul evenimentului.

Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Implică-te în programul PromoTE, lansat de Promo-LEX
Next Ia parte la o discuție deschisă despre vlogging și puterea comunităților
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply