Asociaţia Studenţilor în Drept, USM organizează cea de-a II-a ediţie a evenimentului “Student la Drept”.
Organizatorii sunt siguri că alegând Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, măsura determinării va întrece așteptările cursanţilor.
Totodată ei sunt de părere că orice scop nu devine realitate prin magie, el are nevoie de muncă asiduă și de îndrumarea necesară. Nu există un suport și o îndrumare mai bună decât din partea celor care au avut de făcut aceeași pași.
Astfel, Asociația Studenților în Drept a Universității de Stat din Moldova vine în ajutorul celor proaspăt inițiați în calea spre a deveni o plusvaloare în societatea juridică!
În aceeași ordine de idei, membrii acesteia îi așteaptă pe toți cei antepuși la o lecție despre cum să trezești în tine celelalte elemente indispensabil necesare atingerii succesului, pe lângă determinare și anume: micile eșecuri, munca asiduă, entusiazmul, pregătirea, disciplina, etc-
Evenimentul va avea loc luni, 10.09.2018, ora 13:30, blocul 2 , aud.216.
*Evenimentul este dedicat în exclusivitate studenților înmatriculați la Facultatea de Drept USM, ciclul I- Licență.
No Comment