ZIPHOUSE te invită la ce-a de-a 5-a ediție – Moldova in Fashion Conference


Moldova in Fashion Conference

Pe 26 noiembrie, ZIPHOUSE te invită la ce-a de-a 5-a ediție a celui mai important eveniment informațional din industria ușoară – Moldova in Fashion Conference.

Într-o perioadă în care provocările se țin lanț, ZIPHOUSE împreună cu speakerii internaționali ai evenimentului își propun să identifice și să împărtășească măsurile și scenariile de succes pentru viitorul brandurilor fashion.

Evenimentul este destinat tuturor celor ce își doresc să afle despre cum se dezvoltă și se adaptează această industrie la noua normalitate, dar și celor ce își doresc să-și seteze propria afacere după scenarii internaționale eficiente.

Invitați internaționali Moldova in Fashion Conference

– Gwen Cunningham (Țările de Jos), coordonator, lector de sustenabilitate la Amsterdam Fashion Institute, conducător al programului Circle Textiles în cadrul Circle Economy – organizație a cărei misiune este de a accelera practicile și implementările scalabile în economia circulară în diverse sectoare, inclusiv cel de fashion;

– Johanna Nilsson (Suedia), lector, consultant în antreprenoriatul sustenabil din domeniul designului vestimentar;

– Anna-Lisa Persson (Suedia), consultant Sustainable Textile Handcraft – va oferi informații pentru startup-urile locale despre adaptarea conceptului de sustenabilitate în afaceri;

– Marielle Person (Canada), consultant, profesor în cadrul Institutului European de Design – se va referi la valorificarea și puterea sistemelor 3D și prototipare pentru un brand sustenabil;

– Susanne Nejderås (Suedia), directoare SMART TEXTILES – va vorbi despre Textile & Fashion 2030 și platforma pe care o gestionează SmartTextile – Textilele inteligente care ne revoluționează viața și ne monitorizează sănătatea, iar tehnologiile fac posibilă reciclarea și refolosirea fibrelor textile.

La eveniment vor fi prezenți și alți speakeri, dar și fondatori ai brandurilor de succes pe piețe locale și internaționale.

Pentru a participa:

Participarea la Conferință este gratuită, cu înregistrare prealabilă pentru a primi linkul de acces: (formularul vezi aici).

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe pagina de Facebook a ZIPHOUSE Moldova, iar accesul la eveniment este gratuit.

Conferința Moldova in Fashion este organizată de ZIPhouse Fashion Innovation Hub în parteneriat cu Asociația Patronală a Industriei Ușoare (APIUS), cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK. Această ediție este susținută și de partenerul privat AZART.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află mai multe despre Robert Kiyosaki – un milionar căruia nu îi pasă de bani
Next Webinare cu speakeri internaționali în cadrul „Moldova Cyber Week 2020”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 2 =