Vrei să desfășori un stagiu de practică în Parlamentul Republicii Moldova? Vezi care sunt condițiile

stagiu de practica, parlamentul republicii moldova, oportunitate, tineri

Foto: parlament.md

Vrei să desfășori un stagiu de practică într-0 instituție de stat? Acum ai posibilitatea. Parlamentul Republicii Moldova oferă stagii pentru sesiunea de toamnă 2018, pentru studenții în anii terminali, masteranzii și doctoranzii, tinerii specialiști din mediul academic și științific, precum și reprezentanţii societăţii civile.

Legislativul oferă 25 de locuri în secretariatele comisiilor permanente și în cadrul direcțiilor din Secretariatul Legislativului. Stagiarii vor participa la procesul de analiză, elaborare și administrare a actelor legislative, la procedura de expertiză legislativă, la ședințele comisiilor parlamentare, la alte activități din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului.

Condiții de participare:

  • vârsta de până la 30 de ani;
  • să cunoști limba română și o limbă de circulație internațională;
  • să nu ai antecedente penale nestinse sau alte restricţii legale privind activitatea în instituţii publice;
  • să ai media de minim 8,5 la ultima sesiune academică sau, dacă ești angajat, experienţă de lucru de până la 2 ani în cadrul unei organizaţii neguvernamentale;
  • nu trebuie să fii soţul/soţia, rudă sau afin, până la gradul al III-lea, inclusiv, al/a unuia dintre funcţionarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică.

Dosarul de participare la concurs va include obligatoriu:

  • formularul de participare;
  • scrisoare de recomandare;
  • scrisoare de intenţie;
  • copia buletinului de identitate;
  • copia diplomelor de studii deţinute, extrasul de note;
  • copia certificatului privind cunoaşterea unei limbi de circulație internațională (în cazul studiilor de licenţă/masterat, diploma de absolvire va servi drept certificare);
  • copia carnetului de muncă;
  • cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere;
  • copia poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, valabilă pentru perioada  stagiului;
  • certificat medical (forma 086-2/e).

Dosarul de concurs va fi depus, personal sau prin poștă, până pe data de 28 septembrie, la adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105, Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, Direcția resurse umane sau prin e-mail resurseumane@parlament.md.

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova are o durată de până la 3 luni și se desfășoară de două ori pe an, în perioada sesiunilor ordinare ale Parlamentului (februarie – iulie și septembrie – decembrie). Parlamentul desfășoară programe de stagii din 2014.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vino la un master class de pictură pe acuarelă, învață trucuri și bucură-te de culorile toamnei
Next Participă la activitățile dedicate Zilelor Europene ale Europene ale Patrimoniului 2018
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + nine =