Vino la Cenaclul Republica și cunoaște mai bine literatura contemporană


cenaclul republica ronin terente vitalie colt

Vino la o întâlnire organizată de Cenaclul Republica și cunoaște literatura contemporană prin prisma a două cărți „Pacea din Transnistria” (Vitalie Colț) și „Șterge conversația” (Ronin Terente).

Cenaclul Republica te invită, vineri, 28 februarie, la întâlnirea cu cărțile Pacea din Transnistria – Vitalie Colț (Casa de Pariuri Literare, 2019) și Șterge conversația – Ronin Terente (Paralela 45, 2019)

Vitalie Colţ s-a născut la 26 noiembrie 1972 în satul Mălăeşti, raionul Grigoriopol, stânga Nistrului. Absolvent al Colegiului de Medicină din oraşul Tighina. A cântat, scris versuri şi muzică în formaţiile Snails, Furiosnails, Via Dacă.

Poeziile lui au apărut în antologiile Melopee pentru început de mileniu trei, Opt, e publicat în presa literară. Frecventează Atelierul „Vlad Ioviţă” de la Biblioteca publică „B.P.Hasdeu” din Chişinău.

Ronin Terente (Serghei Fiodor Terentii, n. 8.09.1987 în Ghidighici, suburbia orașului Chișinău), urmează în ciclul gimnazial studiile de Tâmplar / Operator la Mașinile de Prelucrat Lemn. Având școala profesională terminată decide, convins de câțiva prieteni din grupul BredArta, să meargă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde intră din a doua încercare.

Joacă mai bine de 30 roluri diferite în scurt-metraje și spectacole. La 17 ani formează, împreună cu câțiva prieteni, trupa No Shagga, în care este textier și vocalist.

Tot în 2014 lansează două bloguri de poezie, Balade Bolnave și poetrydatabase. În 2015 instituie blogul social Parazitul Proletar, iar în 2016 proiectul rap Micul Psih. A publicat în regim samizdat două cărți de poezie, Drumul spre Tibet și cartea/joc #epistolecătrenimeni.

Cenaclul Republica este cenaclul Bibliotecii Naţionale din Chişinău. Iniţiat şi moderat de Moni Stănilă. Cu suportul scriitorilor Alexe Rău, Alexandru Vakulovski Dumitru Crudu şi al doamnei Raisa Melnic.

Descoperă mai multe evenimente culturale, urmărind youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vrei să cunoști cum de iau deciziile în comunitate? Participă la simularea procesului decizional
Next Simte magia primăverii la "Ready, Set, Spring!"
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − four =