Student în Diasporă // Eugen Gavriluța îți povestește despre anii lui universitari în Olanda!


eugen gavriluta olanda

De la începutul studiilor peste hotare până la absolvitul cu succese remarcabile este un drum lung. Eugen a fost student la Universitatea de Științe Aplicate la Fontys în Olanda și îți povestește din experiența acestor ani frumoși acolo.

Eugen are 24 de ani, s-a născut în Chișinău și a absolvit Liceul Teoretic Român-Francez “Gheorghe Asachi”. A făcut licența în Olanda la Universitatea de Științe Aplicate Fontys și pre-masteratul la Universitatea Tehnică din Eindhoven, specializarea în informatică și programare. La moment, își face studiile de masterat în cadrul facultății de tehnologie, politică și management la Universității Tehnică din Delft.

Cum ți-ai ales programul și țara în care te-ai mutat? 

Decizia de a continua studiile în Olanda după absolvirea liceului în Chișinău a fost una planificată cu câteva luni înainte de plecare. Ca o mare parte dintre cei care se află acum în clasele absolvente; eu la fel nu aveam o viziune clară în ce domeniu dar mai ales unde aș dori să-mi continui studiile universitare. Așadar, am depus dosarul pentru mai în mai multe țări în cadrul diferitor universități cu diverse specializări. 

Am încercat să mă înscriu în cadrul facultăților de relații internaționale și științe politice din Suedia; economie și finanțe din Anglia, informatică și programare din Olanda. Am fost acceptat în marea majoritate a universităților unde am depus dosarul, reprezentând dilema deciziei care urma să fie luată. După o discuție cu părinții și după ce am analizat toate perspectivele unui viitor job am decis să încercăm facultatea de informatică și programare din Olanda. O decizie de care mă bucur acum și care îmi oferă o carieră promițătoare pe viitor.

Ce recomandări ai avea pentru viitorii studenți în procesul de înscriere la universitate?

Dacă să restructurez procesul personal de înregistrare la universitățile din străinătate aș face-o în felul următor: Inițial cel mai important este să decideți domeniul pe care doriți să-l studiați și limba vorbită. Analizați în ce sunteți bine dotat; ce vă reușește cel mai bine și nu în ultimul rând ce v-ar plăcea să faceți la viitorul job. Încercați să fiți cât mai pragmatic în acest considerent. 

După ce decideți domeniul și limba vorbită pentru studiile universitare, atunci este foarte ușor să alegeți țara și facultatea. Eu aș recomanda să efectuați o cercetare a universităților care oferă programe de licență sau masterat în concordanță cu domeniul de studii dorit. Notați-vă universitățile dorite și începeți procesul de înscriere. Fiecare universitate are documentat procesul de înregistrare pe website-ul facultăților, iar dacă ceva nu vă este clar, nu ezitați să contactați reprezentații facultății prin email; în care să specificați neclaritatea și întrebările personale.

Man Standing in Front of Brown Concrete Building

Ai țintit spre vreo bursă? Prin ce canale de informare ai găsit această oportunitate?

Din câte cunosc, în Olanda sunt puține posibilități de a primi o bursă. Dar dacă deții o cetățenie Europenă ai putea benefecia de un ajutor financiar condiționat oferit de Guvernul Olanez. Prin urmare, ca student într-o universitate din Olanda, poți fi eligibil pentru a primi un ajutor financiar din partea instituție din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Științi; (Ministerie van Onderwijs, Cultuur en Wetenschappen) care se numeste DUO (Dienst uitvoering onderwijs) – Serviciul de execuție al educației.

Ajutorul financiar este plătit lunar, iar la momentul absolvirii studiilor universitare o parte din acest ajutor este rambursabil pe un termen lung de timp la interesul de 0% iar altă parte este transformată în cadou. Pentru mai multe detalii puteți vizita site-ul instituției DUO (Dienst uitvoering onderwijs) – Serviciul de Execuție al Educației.

Care a fost ultimul lucru pe care l-ai făcut înainte să pleci în Olanda?

Plecarea la studii peste hotare nu înseamnă că nu vei mai reveni acasă; iar fiecare reîntoarcere este mult mai frumoasă decât precedenta. De aceea nu am avut o listă de lucruri pe care am dorit să le fac înainte de plecare. Am avut o listă de cumpărături în schimb. Totuși, ultimul lucru pe care l-am făcut înainte de a pleca peste hotare a fost să-mi îmbrățișez strâns părinții în aeroportul din Cluj și să le promit că ne revedem în curând.

Acest articol a fost realizat în cadrul campaniei Student în Diasporă, în parteneriat cu Liga Studenților Originari din Moldova, ASRM Olanda, și AMMB Students.

Mai multe oportunități și evenimente pentru tine găsești în Categoria Educational.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Centrul pentru Jurnalism Independent: agenda lunii iulie
Next Job // „Casa Marioarei” angajează coordonator/coordonatoare a Centrului de Justiție Familială
Liga Studentilor Originari din RM
About the author

Liga Studentilor Originari din RM

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 3 =