Redescoperă arhitectura prin aceste compoziții de o mare valoare culturală


Încă din cele mai vechi timpuri arhitectura face parte din patrimoniul național al țării care își are propriul rol în societatea noastră. Arhitectura este o pasiune, o vocație, o chemare – precum o știință și o afacere.

Arhitectura

Aceasta a fost asemănată cu o artă socială cât și o construcție trainică care se bazează pe un ansamblu de proporții și reguli  în funcție de stilul cât și destinația clădirii. Arhitectura poate fi interpretată prin diferite forme abstracte cât și iluzii optice care la rândul lor sunt cheia pentru atracția turiștilor. După cuvintele lui Marcus Vitruvius, marele arhitect și istoric roman, aceasta oferă „fermitate, comoditate și încântare”. 

Arhitectura emană sentimente care se asociază cu plaiul natal,  susținând în același timp comfortul, armonia cât și activitățile umane.

Aceasta ajută omul să se potrivească în bună înțelegere cu mediul înconjurător; promovând în același timp sănătatea și bunăstarea; îmbogățind viețile estetic și spiritual, oferind oportunități economice și creând o moștenire care reflectă și simbolizează cultura și tradițiile poporului care își are bazele încă din cele mai vechi timpuri. 

Dacă ești interesat să aflii mai amănunțit istoriile unor clădiri cât și a celor care au contribuit la contruirea acestora, citește mai departe.

Catedrala Notre-Dame din Strasbourg

Cunoscută drept cea mai frumoasă catedrală gotică din Europa. Notre-Dame de Strasbourg a împlinit, anul trecut, nu mai puțin de un mileniu de când a fost ridicată. În interior poți număra minutele pe un ceas astronomic ce datează din 1842 sau poți admira o orgă, ce este o adevărată operă de artă. În lunile de vară poți privi această catedrală în toată splendoarea sa de la una din piațetele din apropiere.

Catedrala a fost ridicată de către episcopul Sfântul Arbogast din dioceza Strasbourgului. În sec. al VIII-lea, prima catedrală a fost înlocuită de o clădire mai importantă, construcția căreia urma să fie finisată sub domnia Charlemagne. Episcopul Remigius von Strasburg și-a dorit să fie înmormântat în cripta acesteia, potrivit testamentului său din anul 778. Noile cercetări au ajuns la concluzia că această catedrală carolingiană avea trei nave și trei abside. Catedrala a luat foc în mai multe rânduri – 873, 1002 și 1007.

Turnul din Pisa

Turnul din Pisa este, de fapt, campanila catedralei cu același nume. Faimoasă în întreaga lume pentru faptul că este înclinată, campanila se află în spatele catedralei și este a treia cea mai vechie structură din Pisa; după catedrală și baptisteriu. Această înclinație a apărut încă în timpul construcției, fiind cauzată de solul prea moale pe care a fost ridicat turnul.

Timp de o sută de ani construcția a fost stopată. Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. După aceea, construcția a trebuit să fie întreruptă din nou; până în 1372, când turnul-clopotniță a fost finalizat. 

Datorită importanței sale pentru industria turismului din Pisa, guvernul italian s-a implicat serios în ultima consolidare care a început în anul 1990. În decembrie 2001 turnul a fost declarat stabil și sigur pentru 300 de an;i și a fost redeschis accesului publicului.

Casele cubice din Olanda

„Casa cubică” este un design al arhitectului olandez Piet Blom. Acesta și-a imaginat un copac abstract, iar întregul complex de case, ca o pădure. Astfel, Blom a vrut să creeze un sat în interiorul orașului; o oază cu propriile afaceri, magazine, școli și parcuri. Cea mai importantă caracteristică a acestui design este legătura dintre privat; partea de sus, și public, partea de jos. Complexul este, de fapt, un pod pietonal ce traversează o șosea.

Trei versiuni de test au fost construite pentru prima dată în 1974, iar în 1977 au fost construite 18 case în Helmond.  Mai erau anumite proiecte care cuprindeau aceste case, dar nu au fost niciodată realizate. Casele din Rotterdam au fost proiectate în 1977 într-un plan de 55, din care 39 au fost construite. Casele de cuburi din Helmond au înconjurat un teatru, Theatre ‘t Speelhuis, care a fost distrus de un incendiu mare la 29 decembrie 2011. 

Reporter Youth.md: Evelina Ciutac

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Proiectul #YouthTalks pentru tineri interesați de dezvoltare personală
Next Tekwill te invită la un eveniment online despre limbajul de programare Python
Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × three =