Programul „Bursele Europene pentru Jurnaliști” își așteaptă câștigătorii

Bursele Europene pentru Jurnaliști”, concurs, jurnalisti, premii, Centrul Național de Comunicare

Centrul Național de Comunicare (CNC) anunță lansarea Programului „Bursele Europene pentru Jurnaliști”, ediția 2017-2018 și selectarea candidaților pentru seria de evenimente din anul curent.

„Bursele Europene pentru Jurnaliști” este un program ce are drept scop încurajarea și facilitarea pregătirii profesionale a jurnaliștilor din România și din Republica Moldova care doresc să obţină o expertiză profesională în problematica europeană. Participanţii sunt instruiţi în diverse tematici legate de UE, cum ar fi cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între statele-membre, precum și maniera în care este abordă problematica europeană de către media occidentale.

În acest an, programul va cuprinde trei etape de pregătire profesională:

  • un training specializat, susținut în Republica Moldova de către specialiști în relațiile UE-Republica Moldova, reprezentanți ai diverse instituții implicate în procesul de euro-integrare;
  • o vizită de studiu de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliștii selectați la prima etapă se vor întâlni și vor discuta cu oficiali ai UE și vor vizita diverse instituții comunitare;
  • un stagiu de pregătire profesională în cadrul unei prestigioase organizații de presă europene, pentru un jurnalist-finalist al programului.

Programul se adresează jurnaliștilor din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile social, politic și economic, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • experiență profesională de minimum doi ani;
  • vârsta de până la 35 de ani;
  • abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj).

Dosarul de înscriere va cuprinde:

  • Curriculum Vitae
  • Portofoliu (trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate)
  • O scrisoare de recomandare, de preferință una de la managerul instituției la care lucrează.

Trainingul din Republica Moldova (etapa I) se va ține zilele de 5-7 octombrie 2018 (locația va fi comunicată ulterior). Vizita de studiu la Bruxelles (etapa II) va avea loc în primăvara anului 2019.

Data-limită de depunere a dosarelor de înscriere pentru Program este 28 SEPTEMBRIE 2018 (inclusiv), toate înscrierile având mențiunea „Pentru Bursele Europene”. Dosarele vor fi trimise la adresa electronică burse.europene@gmail.com. Pentru detalii suplimentare, contactați organizatorul local al Programului: Centrul Național de Comunicare, directoare  Sorina Ștefârță, tel.: 069189010.

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB//Expert în Social Media și Email Marketing
Next JOB//Brand Media anunță concurs de suplinire a postului vacant de designer graphic
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − seven =