Proiectul „Tekwill” caută profesori universitari cu idei inovative în domeniul tech


profesori universitari tekwill program tech

Profesori universitari care predau specialități TIC sau conexe se pot înscrie la proiectul Tekwill și câștiga până la 2000 USD pentru o idee inovativă în domeniul tech!

Proiectul „Tekwill” lansează cea de-a doua ediție „Uteach” pentru profesori universitari, care are drept scop diversificarea și ajustarea educației în domeniul TIC la cerințele și tendințele actuale ale industriei.

Parte componentă a proiectului „Tekwill Ambassador Program”, inițiativa oferă oportunități de dezvoltare și resursele necesare pentru toți cei interesați să atingă performanța în domeniul Tehnologiei Informației și
Comunicațiilor (TIC).

ATIC lansează un apel pentru identificarea a 10 lectori universitari care vor veni cu programe inedite de instruire, abordări inovatoare ale predării, proiecte extracurriculare și inițiative capabile să revigoreze calitatea instruirii universitare în domeniul tehnologiilor informaționale.

Regulamentul concursului poate fi consultat aici.

Propunerile eligibile în cadrul Programului vor viza:

  • Dezvoltarea și implementarea curriculelor viabile, inspirate din realitățile și necesitățile stringente ale industriei IT;
  • Dezvoltarea și implementarea programelor și proiectelor extra curriculare dedicate creșterii șanselor de angajare a studenților;
  • Realizarea activităților de promovare a carierei IT;
  • Dezvoltarea și realizarea programelor și proiectelor care încurajează performanța în alte domenii prin utilizarea instrumentelor IT;
  • Dezvoltarea și pilotarea conținuturilor sau instrumentelor digitale;
  • Dezvoltarea și pilotarea programelor IT, menite să susțină pregătirea/ instruirea continuă a cadrelor didactice din orice domeniu;
  • Dezvoltarea și implementarea proiectelor educaționale, de cercetare în parteneriat cu sectorul privat ș.a.
  • Asigurarea sustenabilității a proiectelor, programelor, inițiativelor dezvoltate și pilotate

Dosarele participanților vor include:

  • CV solicitantului;
  • O scrisoare de motivație (maxim 1-2 pag);
  • Conceptul programului/proiectului/activității propuse (maxim 5-7 pag). Formularul poate fi descărcat aici.
  • O scrisoare de recomandare din partea universității;

Perioada de implementare a proiectelor: 1 martie – 30 decembrie 2020.

Pentru a pune în valoare abilitățile practice ale lectorilor în cadrul inițiativei „UTeach” a „Tekwill Ambassador Program”, vor fi selectate 10 persoane motivate, care vor primi fiecare între 500- 2000 USD pentru implementarea conceptului propus.

Cerințe:

  • să fie cetățeni şi rezidenți ai Republicii Moldova;
  • să dețină poziția de cadre didactice în cadrul instituțiilor universitare din Republicii Moldova la specialitățile din domeniul informaticii şi/sau alte specialități conexe.

Dosarele complete sunt așteptate pe adresa achirita@ict.md și ioriol@ict.md până duminică, 16 februarie, 2020, ora 20:00 sau la Centrul „Tekwill”, din str. Studentilor 9/11.

Candidații sunt rugați să indice referința „UTEACH, Nume Prenume Participant” în subiectul mesajului sau pe plic.

Întrebările privind condițiile programului pot fi adresate doar în formă scrisă, până la data de 31 ianuarie, la adresa ioriol@ict.md.

Programul este realizat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei în cadrul proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”, implementat de Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC.

Află primul despre cele mai fierbinți oferte și oportunități, pe pagina noastră youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Program de formare profesională inițială a mediatorilor
Next Învață engleza gratuit cu Club #19
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − five =