Cum s-a desfășurat prima ședință a Grupului de Advocacy „Tineret” 2018


Pe 7 martie 2018, s-a desfășurat prima ședință trimestrială a Grupului Tematic de Advocacy  „Tineret” 2018. În cadrul acesteia au participat reprezentanți ai mai multor organizații de tineret din țară, membre ale acestui grup, care desfășoară sau doresc să desfășoare activități de advocacy, reprezentanți ai Fundației Est-Europene, etc.

Grupul Tematic de Advocacy „Tineret” 2018 este coordonat de către Consiliul Național al Tineretului din Moldova, care implementează proiectul „Inițiativa Comună a Șanselor Egale pentru Tineri” și este compus din peste 30 de organizații de tineret, active pe diverse segmente de activitate. Grupul are ca scop de a consolida capacitățile sectorului de tineret în planificarea și promovarea eficientă a unui plan de advocacy pentru integrarea priorităților și necesităților tinerilor în politicile publice naționale aprobate sau în proces de elaborare. Periodic, în cadrul acestuia sunt organizate ședințe pentru a urmări progresele în acest sens.

Roman Banari, vicepreședintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova, a menționat importanța Grupului de Advocacy în sesiunea de deschidere a ședinței: „Segmentul de tineret constituie o prioritate pentru toate organizațiile prezente. E important să facem o coaliție pentru a promova drepturile tinerilor în contextul alegerilor ce urmează. În curând, politicienii vor publica noi planuri, inițiative și e momentul să intervenim cu schimbări pozitive pentru tineri. Succesul unei acțiuni de advocacy presupune implicarea a câtor mai multe organizații. Unde este vocea acolo e și rezultatul”, iar Igor Ciurea, secretarul general al organizației, a comunicat că „CNTM, în calitate de Secretariat al proiectului, are misiunea de a consolida și de a oferi suport Grupului de tineret în procesul de advocacy, prin intermediul unui set de instruiri și unui grup de experți, în funcție de prioritățile și necesitățile Grupului. Obiectivul este de a implica un număr mai mare de asociații obștești în procesul de advocacy și de a promova schimbări cu impact la nivel de politici pentru tineri în R. Moldova”.

În cadrul întâlnirii, a fost prezentată dimensiunea proiectului, s-a discutat pe marginea documentelor de politici publice care se vor aborda în cadrul Grupului, s-a pus în discuție Regulamentul de activitate, au fost identificate prioritățile care vor servi drept reper în cadrul Grupului de lucru, a fost prezentat Planul de acțiuni pentru anul 2018. De asemenea, membrii au avut posibilitatea să facă schimb de experiență, să se familiarizeze, să vină cu propuneri de îmbunătățire și comunicare.

Astfel, membrii grupului urmează a stabili tema și data primei instruiri în baza unui chestionar, să examineze documentele de politici publice care sunt în proces de lucru și care sunt considerate relevante pentru domeniul lor de activitate.

Organizațiile care doresc să facă parte din grupul Tematic de Advocacy „Tineret” sunt încurajate să contacteze persoana responsabilă:

Ana-Maria Beldiga,

e-mail: ana-maria.beldiga@cntm.md,

tel. (+373) 61 153 827

Acest eveniment este realizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul Fundaţiei Est-Europene în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.

          

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Se organizează Professional Engineering Competition
Next Vino la Gala de Închidere a Festivalului de Teatru "OSTENDE"
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − 8 =