Lumea e un loc bizar: descoperă patru tradiții ciudate ale popoarelor lumii!


Tradiţii din toată lumea: Lumea este plină de contraste și lucruri excentrice. Diversitatea însoțită de identitatea caracteristică fiecărui popor reușește să impresioneze pe oricine.

Cele care uimesc cel mai mult sunt tradițiile ciudate. Totuși, care sunt țările ce adoptă obiceiuri mai neordinare? Citește și descoperă pe parcurs 4 tradiţii bizare adoptate de popoarele lumii!

În Venezuela: punctualitatea este o impoliteţe!

În Europa se spune, de secole, că punctualitatea este politeţea regilor și o calitate respectată și apreciată. Totuși, în Venezuela, lucrurile stau complet pe dos. A sosi la ora stabilită sau cu câteva minute mai devreme este considerat a fi o impoliteţe gravă. Oaspeţii bine-crescuţi sunt cei care întârzie cu 10-15 minute, ca să nu fie consideraţi pripiţi sau nerespectuoși.

În China: nu dărui ceasuri, batiste și flori! 

Aceste obiecte nu sunt considerate de către poporul chinez a fi cele mai reușite și potrivite cadouri. Ambele obiecte au conotații negative, fiind simboluri neprielnice.

Ceasul aminteşte de succesiunea inevitabilă a timpului şi de faptul că viaţa trece. Batista este asociată cu lacrimile de durere și tristețe, în nici un caz de bucurie. Nici florile nu sunt un cadou potrivit, deoarece sunt asociate cu doliul și pierderea unei persoane.

În Grecia: dinţii de lapte se aruncă pe acoperiş!

Maturizarea, mai ales cea a dinților, este celebrată într-un mod unic de către greci. Copii respectă tradiția de a-și arunca dinții de lapte căzuți pe acoperiș. Aceștia aleg, de obicei, acoperişul casei părinteşti.

Grecii cred cu tărie, de generaţii la rând, că acest obicei garantează că dinţii noi vor creşte repede şi vor fi sănătoşi. Se mai spune că cel care își aruncă dinții de lapte căzuți va avea noroc în viaţă.

În Norvegia: tacâmurile sunt obligatorii!

Obiceiul de a mânca folosind degetele devine tot mai popular și utilizat în lumea întreagă. Acesta, însă, trece drept încălcare în codul manierelor elegante respectat de norvegienii tradiţionalişti. Unii dintre ei sunt foarte stricți când vine vorba despre comportamentul civilizat la masă. Aceştia folosesc furculiţa şi cuţitul chiar şi pentru a da gata un sandviş.

Reporter Youth.md: Jangă Alexandru

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Înscrie-te la concursul „Tânărul Creator” și beneficiază de facilități la admiterea UTM
Next Petrece un weekend la Universitatea Politehnica Timișoara. Proiectul este destinat elevilor
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 13 =