Little People Republica Moldova te provoacă să devii voluntar


little people voluntar

Devino voluntar la Asociația Little People Republica Moldova, filială Asociației Little People România, fondată în anul 1996. Cu o vastă experiență în domeniul oncologiei pediatrice, implementând zilnic un program de intervenție complex, structurat, centrat pe pacient, cu rezultate remarcabile. Little People are misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și a adolescenților bolnavi de cancer, oferind suport psihosocial pe întreaga durată a tratamentului și după finalizarea acestuia.

În Republica Moldova, Asociația Little People este prezentă din martie 2013, desfășurând activități cu efect terapeutic în cele două secții oncopediatrice din Chișinău. Activitățile au rolul de a-i ajuta pe copii și adolescenți să se familiarizeze cu procedurile medicale și mediul de spital, să sporească complianța la tratament, precum și de a crea oportunități de dezvoltare a abilităților personale, de joacă, învățare, liberă exprimare și interacțiune cu ceilalți.

Voluntarii selectați vor beneficia de o serie de traininguri de pregătire și de supervizarea coordonatorului local pe toată perioada desfășurării activităților. Ei vor fi implicați în activitățile terapeutice cel puțin odată pe săptămână de la 16.00-18.00, de luni până vineri, în cadrul Institutului Oncologic și vor crea activități cu scop terapeutic sub îndrumarea coordonatorului, documentând activitatea sub forma unui scurt raport de activitate în limba engleză. Materialele de lucru sunt în totalitate asigurate de asociație.

Adițional programelor de suport în spital, Little People participă la evenimente comunitare, competiții sportive cu scop caritabil, evenimente culturale sau campanii publice de informare și strângere de fonduri în care o componentă esențială o constituie voluntarii și prietenii noștri care ne ajută de fiecare dată.

Cerințe din partea voluntarilor:

  • Motivație, dedicare și responsabilitate;
  • Integritate și stabilitate emoțională;
  • Abilități de comunicare verbală și în scris în limba engleză;
  • Cunoașterea limbii române și ruse.

Studiile în psihologie sau științe asociate (asistență socială, pedagogie etc.)  și medicină constituie un mare avantaj.

Dacă dorești să te alături echipei în calitate de voluntar, trimite CV-ul și o scrisoare de intenție, la adresa de e-mail turcan.antonina@gmail.com până pe data de 12 ianuarie 2020.

Implicarea ta contează! Vino în echipa Little People!

Pentru a afla mai multe despre activitatea Asociației Little People accesează www.thelittlepeople.ro sau pagina de Facebook a Asociației Little People Republica Moldova și Asociația Little People România.

Alte oferte de voluntariat găsești pe pagina noastră, categoria educație.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la un concurs de granturi individuale organizat de fundația Soros-Moldova
Next Oportunitate de voluntariat. Institutul MilleniuM recrutează!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 9 =