Job în organizație internațională: People in Need angajează


job în organizație internațională persoane cu dizabiltăți

Job în organizație internațională: People in Need Moldova, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare a Sănătății Mintale de la Praga, Republica Cehă, angajează autoreprezentanți sau susținători de la egal la egal al persoanelor cu dizabilități mintale și intelectuale.

People in Need (PIN) este o organizație cehă care oferă ajutor şi asistență foarte diversă, inclusiv și în dezvoltarea și realizarea programelor de integrare socială a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale.

În cadrul proiectului „Susținerea transformării și a serviciilor comunitare pentru persoanele cu tulburări mintale și persoanele cu dificultăți de învățare în Republica Moldova”, ne propunem să contribuim la:

  1. Îmbunătățirea calității asistenței în locuințele protejate pentru persoanele cu dizabilități mintale și intelectuale;
  2. Îmbunătățirea vieții persoanelor cu tulburări mintale, care au ieșit sau vor ieși din internate și vor locui în sate și orașe;
  3. Schimbarea opiniei publice privind integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilități mintale și intelectuale, oferind posibilitate de a trăi o viață independentă și integră.

Pentru a realiza acest lucru, People in Need Moldova angajează autoreprezentanți dornici să-și spună povestea, dispuși să vorbească în public și să-și împărtășească experiența.

În așa mod, autoreprezentanții selectați vor crea o mai bună înțelegere a publicului larg privind încercările și reușitele de a depăși ceea ce este greu pentru o persoană cu dizabilități psihice sau intelectuale.

Se caută persoane deschise, care vor oferi astfel susținere indirectă celor ce se confruntă cu o situație similară.

Nu este necesară experiența în a ține discursuri, pentru că organizația poate oferi instruire și tot suportul de care va fi nevoie!

Cerințe față de autoreprezentanți: motivația de a munci, sinceritatea, avantajul experienței anterioare – oricare, chiar și fără succes, dorința de a învăța, de a vă schimba și de a vă dezvolta.

Responsabilități:

  • Reprezentarea persoanelor cu dizabilități mintale în cadrul diverselor evenimente și conferințe;
  • Susținerea discursurilor publice, împărtășirea propriei istorii de succes!

Cei interesați sunt rugați să transmită o Scrisoare de intenție la adresa: concurs.moldova@peopleinneed.cz

Termenul limită pentru expedierea scrisorilor de intenție este 31 ianuarie 2020.

Cunoaște și mai multe oferte de job în organizație internațională accesând categoria Profesional.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Tinerii din Ialoveni pot participa la un atelier gratuit de scriere a proiectelor
Next ARTICO selectează un team-leader pentru un program Erasmus+
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 − 2 =