Job// Formator pentru livrarea Modulului I de instruire “Liderism Politic pentru persoanele de etnie romă”

job, trainer, liderism politic

Foto-simbol: Bocasoft

Fundaţia Est-Europeană şi Uniunea Tinerilor Romi „Tarna Rom” anunţă competiţie deschisă în vederea selectării  unui/unei formator/formatoare în scopul livrării Modulului „Liderism politic pentru persoanele de etnie romă” în cadrul Proiectului “Societatea civilă pentru alegeri incluzive și corecte în Republica Moldova, conform recomandărilor UE și OSCE/ODIHR și angajamentelor internaționale în domeniul drepturilor omului”.

Proiectul  va fi realizat în perioada ianuarie 2018 – iunie 2020 de către Fundația Est-Europeană (FEE), în parteneriat cu Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD), Piligrim Demo şi Tarna Rom fiind finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de Guvernul Suediei.

Programul are scopul de a contribui la scrutine electorale incluzive şi corecte în conformitate cu recomandările Uniunii Europene şi OSCE/ODIHR şi angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova în materie de drepturile omului. Proiectul va consolida dialogul societăţii civile cu partidele politice pentru a spori participarea politică a femeilor, persoanelor de etnie romă şi a altor minorităţi etnice, persoanelor cu dizabilităţi. Iniţiativa va contribui la îmbunătăţirea legislaţiei electorale din perspectiva recomandărilor UE şi OSCE şi a drepturilor omului. De asemenea, proiectul va încuraja grupurile sub-reprezentate să militeze pentru alegeri incluzive.

Proiectul nu va oferi asistență politică sau sprijin financiar partidelor politice, organizaţiilor social-politice, blocurilor şi candidaţilor independenți în cadrul alegerilor autorităţilor publice. În perioada campaniilor electorale, proiectul nu va finanța și nu va face agitaţie pro sau contra partidelor politice, organizaţiilor social-politice, blocurilor şi candidaţilor aparte.

Uniunea Tinerilor Romi „Tarna Rom”  va implementa în cadrul respectivului proiect Programul de Leadership în Alegeri destinat persoanelor de etnie Romă,  potenţiali candidaţi şi candidate în alegerile locale din 2019.

Astfel, în perioada Aprilie 2018 – Martie 2019, Uniunea Tinerilor Romi „Tarna Rom”  va instrui 100 de persoane de etnie Romă, care doresc să candideze prima dată pentru funcţia de consilier/consilieră locală, raională/orăşenească sau primară. Vor fi admise şi persoane care au participat la scrutinele trecute, dar nu au reuşit. Programul de Leadership în Alegeri presupune 3 module de instruire pentru 100 viitori/viitoare candidaţi şi candidate în alegerile locale din 2019. Fiecare modul va fi livrat pentru 4 grupuri de persoane a a câte 25 de participanţi. Programul va oferi o gamă largă de oportunități de dezvoltare a abilităților de leadership politic, de organizare a unei campanii electorale eficiente, de comunicare publică de succes.

Fiecare rundă este compusă din 3 module orientate spre abilitarea politică a persoanelor de etnie, după cum urmează:

  • Modul I „Liderism politic”;
  • Modul II „Campanie electorală eficientă”;
  • Modul III „Comunicare publică de succes”.

Modulul I de instruire „Liderism politic pentru persoanele de etnie romă” se va desfăşura în perioada iulie – august 2018. La fiecare instruire vor participa aproximativ 25 de participanţi. Două ateliere de instruire vor fi desfăşurate în oraşul Orhei. Celelalte două ateliere vor fi desfăşurate în oraşul Rîşcani.

Obiectivul concursului este:

Susţinerea activităţilor de instruire destinate persoanelor de etnie Romă, folosind metode de predare activ-participative pentru Modulul „Liderism politic pentru persoanele de etnie romă”.

Livrabile:

  1. Suport de curs pentru modulul „Liderism politic pentru persoanele de etnie romă”.
  2. Livrarea modului pentru 4 grupuri a câte 25 de participanţi, 2 zile de instruire per grup: Fundaţia Est-Europeană şi Uniunea Tinerilor Romi „Tarna Rom” aşteaptă ca formatorul/formatoarea/compania să ofere o instruire cu o abordare practică. În rezultatul participării în cadrul Modulului „Liderism politic”, beneficiarii şi beneficiarele îşi vor îmbunătăţi abilităţile de liderizm, vor adopta trăsături definitorii ale comportamentului şi personalităţii liderului politic, în special în campania electorală, vor lua cunoştinţă de şi vor aplica strategii şi tactici utilizate de liderul politic pentru dobândirea şi exercitarea puterii.
  3. Sarcină practică la finalul instruirii;
  4. Raport cu privire la realizarea modulului.

Numărul de zile de lucru per atelier de instruire – 2 zile a câte opt ore per zi (pentru 4 ateliere de instruire aferente acestui modul – 8 zile).

Plata pentru serviciile prestate:

Persoana selectată va fi angajată prin contract de prestare servicii, fiind remunerată prin virament bancar după finisarea Modulului, şi a sarcinilor stipulate în contractul de prestări servicii semnat între Fundaţia EstEuropeană şi formator/formatoare.

Cerinţe faţă de candidaţi:

  • Studii superioare în domeniul: politic/social/sociologic/administrare publică (obligatoriu);
  • Experienţă de lucru în cadrul organizaţiilor neguvernamentale (va constitui un avantaj);
  • Capacităţi şi abilităţi practice de livrare a training-urilor (cel puţin 3 ani de experienţă);
  • Livrarea training-urilor în domeniul liderismului politic;
  • Abilităţi excelente de comunicare, prezentare şi interpersonale;
  • Abilităţi de a lucra în echipă şi independent;
  • Devotament, entuziasm şi motivaţie;
  • Să nu fie membru de partid sau a staff-ului electoral, să nu facă partizanat politic.

Criterii de selecţie a ofertantului:

  • Experienţa ofertantului în domeniu, inclusiv studii relevante;
  • Experienţa ofertantului în livrarea de training-uri;
  • Oferta financiară.

Dosarul de aplicare va include:

  • CV-ul companiei și a experţilor propuși / CV-ul aplicantului, cu numele şi datele de contact pentru două persoane de referinţă;
  • Scrisoarea de intenţie, motivând interesul pentru această sarcină şi experienţa în domeniu;
  • Metodologia propusă pentru livrarea training-ului, care va cuprinde tematicile abordate cu descrierea acestora, metodele folosite, sarcina practică pentru participanţi;
  • Oferta financiară, remunerarea estimată pentru Modulul de instruire „liderizm politic pentru persoanele de etnie Romă”, structurat în 4 ateliere de instruire a câte 2 zile fiecare (în MDL, valoare impozabilă).

Termenul limită de prezentare a ofertelor este 11 iunie 2018.

Dosarul completat va fi expediat la următoarea adresă:

Fundaţia Est-Europeană, str. 31 August 1989, nr. 98, etaj nr. 3, MD-2004, Chișinău, Moldova, sau prin email la adresa: concurs@eef.md, cu menţiunea „Trainer liderism politic”.

* Doar ofertanţii preselectaţi vor fi contactaţi.

Persoane de contact: Andrei Brighidin, e-mail andrei.brighidin@eef.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job//Asociația Promo-LEX angajează tineri în cadrul Programului „Monitorizarea Proceselor Democratice”
Next Vezi cine sunt premianţii Concursului național de eseuri ,,Holocaust: istorie și lecții de viață”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =