Interviu// Fă cunoștință cu diversa lume a dezbaterilor alături de Sanda Colomiicenco


Un sport al opiniilor și artei oratorice, dezbaterea reușește să impresioneze prin dinamica și atmosfera efervescentă pe care o produce. Youth.md îți propune să afli mai multe despre valoarea dezbaterilor în cadrul unui interviu.   

Sanda Colomiicenco este tânăra pentru care dezbaterile au trecut de simpla categorie a unui hobby ocazional. De aceea am hotărât să luăm un interviu de la ea. Ajunsă președintă al clubului de dezbateri de la liceul Spiru Haret, ea este cea care promovează arta acestui joc multilateral în rândurile noilor generații de elevi.

Debater cu experiență, Sanda afirmă în cadrul acestui interviu pentru Youth.md, că activitatea dată este una din care orice tânăr poate extrage ceva esențial și eficient. 

Cum a apărut pasiunea pentru lumea dezbaterilor?

Am asistat  prima dată la o dezbatere în timpul școlii. Auzindu-i pe jucători cum vorbesc, dar și cât de clar își împărtășesc ideile, m-am gândit că vreau să fiu ca ei. Dar am început cu adevărat să iubesc dezbaterile după primul meu joc. Adrenalina pe care o simți și libertatea de exprimare te inspiră.

Care a fost cea mai mare provocare din cadrul evoluției tale ca debater?

Studiul problemelor internaționale și al problemelor cu care nu am avut de a face până atunci a fost o provocare pentru mine. Jucam pe teme despre care nu știam absolut nimic, așa că am fost nevoită să mă informez constant.

Era necesar să fiu la curent cu ce se întâmplă și să studiez aprofundat teme diverse, precum situația politică a statelor din Asia sau armele nucleare. Dar a meritat.

Ce experiență legată de dezbateri te-a marcat cel mai mult?

Primul campionat, atunci mi-am dat seama că mai am de lucru ca debater și ca persoană. Trezitul de dimineață, minimul de 3 runde, pregătirea în baza moțiunilor, vorbitul a câte 8 minute + 4 minute de reply, rămâi fără voce, dar cu multe amintiri. A meritat din plin, faci cunoștință cu mulți oameni noi și devii complet o altă persoană.

Cum este să fii președintele unui club de dezbateri?

E complicat, trebuie să ai cunoștințe în dezbateri dar și în psihologie. Este necesar să trezești interesul elevilor în dezbateri și să îi ajuți să treacă de zona de confort.

Pentru mulți, să vorbească în fața publicului e complicat, dar trebuie să găsești un mod de a-i încuraja să învețe și să se dezvolte. Le dau mereu sfaturi bune, pe care le vor ține minte și care îi vor face să se simtă bine în fața publicului.

Ce abilități dezvoltă această activitate?

Dezbaterile dezvoltă gândirea critică, abilitățile de oratorie și capacitatea de a te simți liber când îți exprimi punctul de vedere în fața unui public într-o manieră clară.

Fiind supuși conceptului de fake news în secolul nostru, datorită dezbaterilor și necesității de a fi informat, începem să ne punem întrebări pentru a ajunge la adevăr.

Dezbaterile te învață să înveți. De asemenea, devii o persoană mai deschisă, constant exprimându-ți opinia și făcând cunoștință cu oameni noi.

De ce tânărul contemporan ar trebui să participe la un club de dezbateri?

Un tânăr încă nu știe cine este el, iar dezbaterile sunt un domeniu vast, potrivit spre a forma o personalitate multilaterală. Practicarea dezbaterilor te ajută să te familiarizezi cu psihologia, economia, politica și dezvoltă un set de abilități de bază.

Vei face cunoștință cu elevi din mai multe licee, oameni noi și prieteni noi cu interese similare. Astfel, dezbaterile sunt un punct de start foarte bun pentru a avea o activitate în care să progresezi asiduu.

Cât de apreciată este arta dezbaterilor la nivel național?

La nivel național avem organizații precum ANDA și Genius Academy care organizează cursuri de mentorat și training-uri pe acest subiect. Multe școli au deja cluburi funcționale. Există campionate naționale și internaționale la care debaterii au acces pentru a se dezvolta.

Ce îndemn ai da tinerilor care ar dori să devină debateri?

Să nu le fie frică de ceva nou, e greu să vorbești în public, dar totul necesită practică. De asemenea, sunt teme controversate care nu mereu coincid cu părerile personale, și trebuie să treci peste ele. Astfel, reușești să devii un om informat, cu propriul cap pe umeri. Merită din plin efortul.

Mai multe detalii despre activitatea clubului de dezbateri al liceului Spiru Haret găseşti pe pagina lor de Facebook.

Reporterul Youth.md, care a realizat acest interviu: Jangă Alexandru

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cunoaște secretele unui discurs cu impact, la un webinar cu Ovidiu Oltean
Next Atelierul Inspiration MOLDOX Lab: crează un film documentar cu mentori internaționali
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × three =