Înscrie-te și fă parte din echipa de voluntari la Campionatul European și Campionatul Țărilor balcanice de motocros

Campionatul European și Campionatul Țărilor balcanice de motocros, voluntariat, sporter

Foto: sporter.md

Voluntarii organizației Sporter și-au dovedit în mod repetat profesionalismul la diferite evenimente sportive grandioase și serioase din țară.

Astfel, echipa de voluntari a primit o nouă provocare – Campionatul European și Campionatul Țărilor balcanice de motocros. Evenimentul este foarte serios și este susținut de Federația sportivă de motocros din Republica Moldova, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, precum și al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Pe data de 13 și 14 aprilie 2019, ne așteaptă un spectacol incredibil și cei mai buni sportivi. Posibilitatea de a fi voluntar la un astfel de eveniment îți va oferi o experiență incredibilă și te va scufunda în lumea „bucătăriei” interne a motorsportului.

Activități unde vei fi implicat:

  • Vineri – 12 aprilie – 12.00 instruirea (o oră și jumătate);
  • Sâmbătă, 13 aprilie, de la 9:00 la 17:50;
  • Duminică, 14 aprilie, de la 8:00 la 17:20.

Dacă deja ai împlinit vârsta de 18 ani, nu te temi de sunetul motoarelor și viteză, ești pasionat de sport și de organizarea evenimentelor serioase, ești responsabil și de încredere, indiferent dacă ești băiat sau fată, completează formularul https://forms.gle/NfiYjeXjbZNPUVYy9.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB//CICDE angajează contabil-principal
Next Participă la campionatul jocului de masă „Supreme Tournament” și câștigă premii
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − two =