Înscrie-te la „Tekwill Travelers” și beneficiază de susținere în ideile pe care ți le-ai propus

tekwill travellers, granturi, oportunitate

În 2019, în cadrul proiectului Tekwill, ATIC lansează prima ediție ”Tekwill Travelers”, o inițiativă care face parte din programul Tekwill Ambassadors și este menită să susțină echipele și startupurile din Moldova să valorifice oportunități de business prin participarea la evenimentele, conferințe, expoziții, misiuni B2B tech din întreaga lume.

Programul este realizat cu susținerea financiară din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Guvernului Suediei în cadrul proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”, iar valoarea contribuțiilor pentru realizarea programului este subiect al disponibilității de fonduri din partea finanțatorilor.

În cadrul Programului ”Tekwill Travelers”, vor fi susținute echipe care dezvoltă afaceri în domeniul tehnologiei informației prin acoperirea următoarelor tipuri de cheltuieli:

  1. Taxa de participare la conferință și/sau
  2. cheltuieli de transport/cazare, în valoare de până la 1000 USD/echipă
  3. Valoarea suportului poate fi mărită în funcție de relevanța / impactul preconizat al călătoriei

* va fi solicitată prezentarea biletului de acces la eveniment și a vizei (dacă este necesară) înainte de efectuarea plății pentru biletul (biletele) avia.

Etapele programului:

  • Perioada de înregistrare în cadrul programului: 4 Februarie – 28 Februarie 2019
  • Perioada de evaluare a solicitărilor: 1 Martie – 15 Martie 2019
  • Perioada de implementare a programului: 1 Aprilie 2019 – 1 Aprilie 2020

Criterii de eligibilitate

Startuprile vor fi selectate conform următoarelor criterii:

  • relevanța startupului la domeniul IT
  • vârsta startup-ului de cel mult 3 ani
  • definirea clară scopului de a participa la evenimentul ales
  • coerența scopului, obiectivelor, activităților, rezultatelor în urma participării la evenimentul ales.

Referințe de evenimente și conferințe internaționale asociate cu domeniul tech:

  1. TechCrunch Disrupt
  2. Seed Forum Global
  3. Nordic Games
  4. WebSummit
  5. How to Web
  6. Altele la discreția aplicantului

Formularul de înscriere

Pentru a participa în cadrul programului, startup-urile interesate sunt rugate să completeze formularul de înscriere. Formularul poate fi accesat aici.

Întrebările suplimentare se vor adresa în scris la adresa de e-mail community@tekwill.md și doar acestea vor fi subiect al unui răspuns oficial din partea managerilor de program.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Descoperă arta fără prejudecăți la expoziția de pictură și fotografie „I’m art"
Next JOB//Hospices of Hope Moldova este în căutarea unui Asistent/ă Executiv/ă
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =