Fă cunoștință cu aceste sărbători ciudate de care cu siguranță nu știai!


Sărbătorile nu vin neapărat din timpuri străvechi. Unele dintre ele au fost pur și simplu niște idei adoptate rapid de comunități din anumite țări. Oamenii găsesc întotdeauna motive numai bune de a inventa noi sărbători, așa că să înceapă petrecerea!

Iată doar câteva dintre cele mai inedite sărbători din întreaga lume:

Ziua Aspiratorului:

Collection of young people cleaning the house Free Vector

Nu trebuie să ai un motiv special pentru a-i face iubitei sau soției un cadou. Îi poți cumpăra o cutie de ciocolate de Ziua Aspiratorului, care se celebrează pe 4 februarie. Originile acestei sărbători nu sunt cunoscute, dar se speculează că ideea i-ar aparține unei gospodine sătule de îndeletnicirile casnice.

Ce fac oamenii care respectă această sărbătoare? Încearcă să construiască un aspirator sau pur și simplu își fac curățenie în casă. Simbolistica Zilei Aspiratorului este aceea că uneori vine momentul să uiți de toate problemele și să aspiri tot ce este negativ în jurul tău. 

Ziua Roșiilor:

Tomato on wooden board branch of cherry tomato on blue surface top view Free Photo

Această zi specială pentru spanioli e diferită de celelalte sărbători. În orășelul Buñol din Spania se sărbătorește La Tomatina, în ultima zi de miercuri din luna august a fiecărui an. Este, de fapt, o bătaie cu roșii în toată regula, la care participă aproximativ 30.000 de oameni, atât localnici, cât și turiști.

Timp de 90 de minute, toată lumea aruncă roșii în toată lumea. Sărbătoarea a apărut în 1944 sau 1945, dar nu se știe exact dacă la baza ei a stat un protest anti-religios sau doar un impuls de moment al cetățenilor, după ce o căruță cu roșii s-a răsturnat pe stradă. 

Noaptea ridichilor:

Woman holding fresh radishes. dieting,healthy eating and lifesty Free Photo

Pe 23 decembrie, în Mexic, se fac adevărate opere de artă din ridichi. Participanții sculptează figurine tematice, cu nașterea lui Iisus sau recompun scene biblice complexe. Sărbătoarea a apărut în 1897, când fermierii din Oaxaca au încercat să-și promoveze produsele la târgul de Crăciun și au expus ridichi sculptate. Acum, există un adevărat festival anual, iar cea mai frumoasă operă este premiată. 

Ziua în care le faci cu mâna vecinilor:

Welcome concept illustration Free Vector

Este probabil sărbătoarea cu cel mai lung nume din lume, care se ține în fiecare an pe 7 februarie. Este pur și simplu ziua în care îți saluți sau le zâmbești tuturor vecinilor pe care îi întâlnești. Ziua în care le faci cu mâna vecinilor nu este, însă, una foarte populară. Pentru că, de obicei, oamenii se salută zilnic, atunci când se întâlnesc în scara blocului. 

Ziua Coțofenelor:

Crow on the street tree branch flat design cartoon   wild animals birds. Free Vector

Chinezii nu sărbătoresc nici Dragobetele, nici Valentine’s Day, în schimb, îi fac cadouri persoanei iubite de Ziua Coțofenei. Această sărbătoare are loc în a șaptea zi din a șaptea lună a calendarului chinezesc. Cu această ocazie, fetele tinere se roagă pentru un soț iubitor și bun. 

Reporter Youth.md: Daniela Panico

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Descoperă 5 stiluri ce definesc frumusețea domeniului de design interior!
Next Job // CICO angajează consultanți în Colectare de Fonduri, Management financiar și HR
Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + nine =