Ești tânăr realizator de film și ai nevoie de suport? Înscrie-te la programul FILM + Producție


FILM+ este un laborator de lucru, îndrumare și sprijin pentru realizatorii de film, la finalul căruia organizatorii își doresc cât mai multe scurtmetraje realizate. Sunt selectate proiecte cu potențial, indiferent de gen (ficțiune, animație, documentar, experimental, video art) și indiferent de stadiul în care se află (dezvoltare de scenariu, producție sau postproducție). Fie că este vorba despre scenariu, imagine, regie, montaj, sunet, producție, distribuție sau exploatare, sunt susținute fiecare proiect ținând cont de nevoile sale specifice și de resursele pe care le dispun.

Astfel, termenul-limită de depunere a cererilor pentru programul FILM + Producție a fost extins până pe 8 august.
Dacă ești tânăr realizator de film din România, din Serbia, din Bulgaria sau din Republica Moldova, cu un proiect de scurtmetraj sau lungmetraj în derulare și ai nevoie de sprijin și consultanță pentru filmare și producție (regie, imagine, sunet, în funcție de nevoile specifice ale proiectului), sau dorești să ai acces la resurse fizice precum echipamente locații de filmare, completarea echipei, completează formularul de înscriere.

Proiectele sunt susținute pe una dintre următoarele trei direcții:

  • dezvoltare: îndrumare și ajutor pentru dezvoltarea scenariului și/sau pregătire pentru etapa de producție a proiectului.
  • producție: sprijin și expertiză pentru filmarea și producția efectivă; poate fi vorba de îndrumare pe partea de regie, imagine, sunet, în funcție de nevoile specifice ale proiectului, dar și de acces la unele resurse precum echipament, locații de filmare, completarea echipei și altele.
  • work in Progress: realizare și sugestii pe partea de montaj, servicii de colorizare, sunet, efecte speciale și  acces la resurse fizice (studio de sunet, de colorizare etc.).
Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB//Business Consulting Institute angajează specialist în scriere de proiecte și fundraising
Next Participă la inaugurarea Troiței Ostășești din Iurceni, alături de Asociația „Faptă, nu Vorbă”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 5 =