Devino ”Mystery Shopper” în cadrul echipei Magenta


Magenta Consulting este prima companie de consultanță în marketing strategic, cercetări de marketing și sociale din Republica Moldova, specializată pe soluții „smart”.

Prin utilizarea noilor tehnologii și a unor soluții tehnice  exclusive, compania reușește să pună la dispoziția clienților săi rapoartele online, cu acces personalizat, în termene mai scurte decât cele practicate de regulă în acest domeniu. Avantajul competitiv constă în îmbinarea cercetărilor efectuate in-house cu serviciile de consultanță

Experiență

Fondată în 2006, Magenta Consulting deține un patrimoniu de expertiză ce include peste 800 de proiecte de consultanță comercială, cercetări de marketing, studii sociale și politice, elaborare de politici publice, traininguri și coaching, ale căror rezultate și recomandări au contribuit la decizii informate și îmbunătățiri atât pentru clienții locali, cât și de cei de peste hotare.

Echipă profesionistă

Timp de 8 ani de la fondare, compania s-a extins până la 24 de consultanți permanenți, 6 dintre care sunt experți confirmați. Angajații noștri de bază sunt școliți la universități de renume locale și europene în domenii precum: marketingul, consultanța, managementul, statistica, sociologia, psihologia, finanțele și businessul internațional.

Suntem primii care au implementat în Moldova numeroase metode recunoscute la nivel internațional și stilul occidental de desfășurare a afacerii. În același timp, am fost și rămânem a fi o companie locală, construită în  totalitate în Moldova, cu o viziune clară asupra specificului local și a problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri local. Acest lucru ne oferă posibilitatea să adaptăm armonios experiența internațională la realitățile autohtone.

Mystery Shopping (Clientul misterios) reprezintă un instrument folosit de către Magenta Consulting pentru a evalua obiectiv calitatea serviciilor în magazine, bănci, farmacii etc.

Cerințe față de candidat:

  • Dorința de a lucra;
  • Spirit de observație dezvoltat;
  • Memorie bună;
  • Abilități de comunicare;
  • Responsabilitate;
  • Punctualitate;
  • Disponibilitatea deplasării în orașele țării.

Descrierea activităților:

  • Studierea scenariului indicat de către coordonatorul de proiect;
  • Vizitarea localurilor/magazinelor asemenea unui client obişnuit;
  • Evaluarea obiectivă a modului de deservire conform criteriilor prestabilite;
  • Completarea unui chestionar la sfârșitul vizitei în baza propriilor observații.

Beneficii:

  • Participarea la îmbunătățirea serviciilor/deservirii oferite de companiile ce operează pe piața locală;
  • Orar de muncă flexibil, stabilit de comun acord, pentru a nu contraveni activităților Dvs. de bază;
  • Încurajarea participării la proiect a persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani;
  • Experiența de lucru nu este obligatorie;
  • Remunerarea pe proiect.

Persoanele interesate sunt invitate să depună CV-ul pe plaformă AICI; sau la adresa: str. A. Bernardazzi 38, et.3, or. Chişinău.

Informaţii suplimentare la tel: (+373-78) 88 77 15

Sursă: http://consulting.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Writers of the Future: Essay contest
Next Feel the sparkles - Taste the wine
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + six =