Descoperă lumea SF-ului și savurează câteva filme ale acestui gen!


Cinematografia este o artă impresionantă și o industrie explozivă, care este într-o permamentă și activă evoluție. Un gen de filme care a manifestat direct influența imaginației și creativității în istoria cinematografiei moderne este SF-ul.

Genurile filmului s-au diversificat într-atât, încât există filme pe gusturile fiecărei persoane și pentru toate vârstele.

Vizionarea unui film a devenit în prezent plăcerea de a cunoaște, de a vedea dincolo de granițe, de a dobândi idei, gesturi, de a cunoaște diferite culturi fără a face un efort.

Totuși, de ce este SF -ul atât de apreciat? Care au fost capodoperele acestui gen ce i-au adus faima? Citește în continuare și descoperă esența SF-ului și impactul acestuia în industria cinematografică!

Ce este SF-ul?

Filmul științifico-fantastic este un gen de film care utilizează ficțiunea ce prezintă fenomene care nu sunt neapărat acceptate de știința contemporană.

Câteva din subiectele pe care le utilizează sunt: viața extraterestră, planetele și civilizațiile extraterestre, călătoriile în timp, navele spațiale futuristice și alte tehnologii.

Genul SF a fost adesea folosit pentru a oferi critică  socială sau politică, precum și pentru a explora probleme filozofice, cum ar fi condiția umană

Definirea cu precizie a filmelor de acest tip este complexă, deoarece nu există o definiție universal acceptată a genului, ideile de orice natură și concepție fiind acceptate. Totuși, o caracteristică a genului este că poate fi combinat cu multe alte genuri cinematografice.

Câteva recomandări:

1. Ex Machina (2015)

Acesta este un film independent britanic cu un puternic substrat psihologic, regizat de către Alex Garland.

În acest film, programatorul Caleb Smith este invitat de către miliardarul excentric Nathan Bateman pentru a administra testul Turing androidului Vikander. Acest test a fost creat de către Alan Turing şi îşi propune să afle dacă inteliența artificială poate fi programată pentru a accepta întrebări sub forma limbajului natural şi să răspundă în mod rezonabil.

Ex Machina pleacă de la nişte întrebări extrem de dure, la care încă noi ca societate umană încă nu am avut răspuns: „Este conştiinţa suficientă pentru a fi considerat uman?” şi „Este moral să creezi viaţă pentru a ca apoi să fie sacrificată?”.

2. Back to the Future (1985)

Filmul cu cele mai mari încasări ale anului 1985, Back to the Future prezintă neobișnuita călătorie temporală a lui Marty McFly. Acesta este un adolescent american obișnuit al anilor ’80. El locuiește cu cei doi frați ai săi și cu părinții în Hill Valley, un oraș imaginar din California.

Într-o noapte din octombrie 1985, este trimis în mod accidental înapoi în timp pe data de 5 noiembrie 1955 într-o mașină a timpului, al cărei inventator este Emmet Brown, un om de știință excentric.

În timpul incredibilei călătorii în timp, Marty trebuie să se asigure că părinții săi, adolescenți acum, Crispin Glover și Lea Thompson, se întâlnesc și se îndrăgostesc pentru ca el să poată reveni în viitor.

3. Interstellar (2014)

Interstellar  este unul dintre cele mai apreciate filme care prezintă călătoriile spațiale și secretele cosmosului. Filmul abordează şi multe idei fantastice, atrăgătoare, spectaculoase, dar fără vreo legătură cu realitatea.

Povestea este una clasică. Pământul se pregăteşte de final, se transformă într-un imens deşert, iar resursele de hrană sunt tot mai limitate. Fostului pilot al NASA, Cooper, interpretat de Matthew McConaughey, îi revine rolul de a descoperi o altă planetă pentru umanitate. Pleacă alături de 3 cercetători într-o misiune în care apar tensiunile, luptele interne şi sabotajele.

Cinematografia nu ezită să fascineze prin varietatea de teme pe care le include. Odată ce ai făcut cunoștință cu acest gen de filme, îți mai rămâne doar să-l încerci. Vizionare plăcută!

Reporter Youth.md : Jangă Alexandru

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Stagiu de practică în Bundestagul german pentru tineri în anul 2021
Next Cinci aplicații care vor îmbunătăți întâlnirile online
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 2 =